18 mai 2020

O viaţă şi încă o zi ( Volumul 2) - Alexandru-Mihai Gulie


SPOILER ALERT:
Abia acum am realizat că suntem, într-adevăr, doi proşti... Doi oameni proşti, ce aşteptau momentul potrivit. Încă nu ne învăţase nimeni că nu există. Încă nu ştiam.
O poveste despre dragostea adevărată... o poveste despre suferința adâncă... o poveste despre regăsire... o poveste despre bucuria de a dărui... asta vei găsi atunci când vei deschide acest volum. Viețile, trăirile, dezamăgirile și iubirile unor oameni sunt prinse între aceste pagini, iar lumea lor poate deveni a ta pentru câteva ore de lectură.

Îți promit o călătorie fără ocolișuri. Cu ochii minții vei vedea Alabama sub năduful zilelor de vară. Vei vedea Soarele cum alunecă sub orizont și pe măsură ce totul se întunecă în jur, iar noaptea cuprinde ținutul Marengo, cele câteva văpăi de lumină ale caselor de pe acolo se vor confunda, pe aceeași pânză de negură, cu stelele de pe cer. Peste câmpurile întinse și plantațiile cu tutun, un licăr de lumină, firav și tremurând, va răsări mereu, din dreptul casei Fontenot. Acolo, sub cerul unei seri de vară, îl vei cunoaște pe Jude și tot acolo o vei întâlni pe Savannah.

Le vei afla povestea și îți promit că va rămâne în sufletul tău, mult timp după ce vei fi terminat de citit această carte.

O carte inclusă în categoria de cărți de dragoste, dar cu adevărat o poveste care te face să te gândești la propriile alegeri din viață (și să îți găsești curajul de a fi tu), care te provoacă să iubești la orice vârstă, să îți asumi riscuri, să fii nostalgic, să simți că tu ești protagonistul cu fiecare pagină dată și cu fiecare fir epic care este țesut în fața ochilor tăi.

"Oare cum îți poți face inima să bată mai încet? Cum oare să-mi opresc sângele să-mi năvălească obrajii și să-mi pulseze frenetic în vene? Cum poate cineva, vreodată, să întrebe “oare o mai iubesc?”, când stă față în față cu acea persoană. Cum, când e atât de clar? Trebuie să știi din prima clipă, căci altfel, oricât te-ai minți, iubirea nu există. Îmi doresc ca nici eu să nu simt asta acum, dar este atât de clar... Cum îmi pot opri eu ochii s-o admire lacom?"
Alexandru-Mihai Gulie scrie pentru suflet. Deşi prefer primul volum în detrimetrul celui de al doilea, nu pot să spun că nu m-a atins la inimă. La început, totuşi, povestea de dragoste m-a lăsat rece, dar am fost intrigată de misterul ce se construia în jurul personajului principal Jude Fontenot şi data de 18 iulie 1984. Din start mi-am făcut tot felul de ipoteze, încercând să înţeleg ce ar fi putut face atât de grav încât unii oameni să se întoarcă împotriva lui, dar atât de bun încât alţii să îl ridice în slăvi. Iar dacă încă nu aţi citit volumul 1, găsiţi recenzia AICI. Cele două se pot citi şi ca standalone.

Şi de această dată povestea este împletită între trecut şi prezent, între doi îndrăgostiţi care trebuie să îşi regăsească drumul unul spre altul şi un bărbat bogat care doreşte să dezgroape trecutul pentru a-şi aminti ce contează cu adevărat.

Voi începe cu relaţia dintre Jude şi Savannah. Doi tineri care se iubesc nebuneşte, dar care se lasă pradă presiunii impuse de societate şi de obligaţii. Jude Fontenot este un băiat sensibil şi sufletist, dar care nu realizează că de fapt calităţile sale îl împiedică să fie cu adevărat fericit. După ce o goneşte pe Savannah, pretinzând că visul lui este de a rămâne în micul orăşel Nanaftalia împreună cu bunicul său, acesta intră într-o depresie severă care se adânceşte după moartea lui Atticus. Nu pot spune că a fost genul de personaj care mă dă pe spate, însă am simţit o conexiune puternică. Cred că toţi avem puţin din Jude în noi. Vrem ca oamenii din jurul nostru să fie bine, fericiţi, chiar dacă acest lucru înseamnă să ne vindem sufletul. Însă nu realizăm că trebuie să ne punem pe primul loc din când în când, pentru că nu putem să îi facem fericiţi pe toţi. Oamenii mereu caută motive de suferinţă, iar acest lucru nu ar trebui să ne influenţeze deciziile.

Momentul nostru potrivit. O minciună!, pentru că aşa ceva nu există. Există,cred, prea devreme şi există,poate, prea târziu. Şi mai există momentul în care tot ceea ce ai nevoie este un umăr pe care să plângi şi de cineva care să te asculte - undeva după prea devreme şi până a nu fi prea târziu.

De mică, Savannah şi-a dorit să scape de orăşelul care îi limita posibilităţile, aşa că ajunge în New York unde îşi face o carieră. După patru ani de la plecarea sa primeşte o scrisoare de la Atticus şi este mai hotărâta ca niciodată să îl înfrunte pe Jude şi să îi mărturisească sentimentele care aşteaptă să iasă la suprafaţă. Am fost puţin plictisită de faptul că mai toată cartea au vrut să îşi împărtăşească sentimentele, dar mereu apărea ceva, în ideea că aş fi avut nevoie de o conexiune mai puternică între ei.

Pe lângă toate aceste întâmplări din trecut, avem şi o perspectivă din prezent. Madison Leigh a scris cu ani în urmă un articol despre Jude, unul care se pare că a schimbat multe vieţi. De aceea este contactată de Daniel Huxley, un bărbat bogat, dar modest, care vrea să afle mai multe despre viaţa familiei Fontenot. Mi-a plăcut cum povestea s-a articulat în aceste părţi, conturând un mister. Când citeşti această carte nu poţi să te abţii din a-ţi face teorii, iar eu una am fost mai mult decât bucuroasă să rezolv enigma.

Ştiam că nu voi mai iubi pe altcineva în viaţa asta. Şi indiferent cât timp ar trebui să treacă până am s-o revăd, dragostea mea pentru ea nu va pieri. A fost prima şi va fi ultima.

În ceea ce priveşte concluzia, pot spune că mesajul m-a uns pe suflet. Ca de altfel şi personajele secundare ca Robert sau Caroline, care au dat viaţă întregii poveşti şi au adăugat un strop de amuzament. Jude ne învaţă cum să ne punem pe primul loc, deoarece noi suntem singurii care ştim ce vrem. Şi deşi unii oameni nu vor accepta, ce contează cât timp noi suntem împăcaţi că am luat decizia corectă? O viaţă şi încă o zi este o poveste sfâşietoare, care  te atinge pe inimă şi îţi deschide ochii. Este uşor de citit şi este uimitor cum doar câteva cuvinte te pot emoţiona atât de tare.




Read more
Publicat de la mai 18, 2020 Niciun comentariu: Edit
Etichete: ,

26 apr. 2020

Eu, cea de pe locul doi - Cezara Zamfir

aprilie 26, 2020 0
SPOILER ALERT:
Atunci am realizat că mă voi îndrăgosti iremediabil de el, va fi exact acel gen de dragoste  despre care se vor scrie cărţi şi despre care se vor face filme la care oamenii vor plânge, dar cu toate acestea, voiam cu fiecare respiraţi să fiu mai aproape de el.
Eu, cea de pe locul doi este inspirata dintr-o multitudine de surse si prezinta perspectiva personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi in absolut orice aspect al vietii ei, negasind puterea sa depaseasca acesta conditie. Momentul culminant este acela al descoperirii faptului ca si un sentiment atat de nobil precum iubirea, o poate plasa pe acelasi loc, facand-o sa isi defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungand de nerecunoscut atat pentru cei apropiati cat si pentru societatea din care face parte. 

Pornind de la premisa ca toti ne nastem inocenti si neatinsi de defectele clasice ale societatii, cartea urmareste povestea unei tinere ce cunoaste suferinta la limitele ei cele mai acerbe, se redescopera si decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un barbat insurat. Prin aceasta poveste, incerc sa urmaresc traseul psihic si nu numai al tinerei Amalia, ce invata pe parcurs ca doar in ea va gasi puterea necesara sa treaca de fiecare data peste orice obstacol pe care i-l impune soarta.

Aceasta poveste este una clasica si de actualitate in acelasi timp. Ea nu vrea sa multumeasca publicul feminin cu oratorii motivationale, nu vrea sa judece pe nimeni, nu vrea sa atraga atentia asupra infidelitatii ci vrea sa expuna din toate punctele de vedere, un caracter cat se poate de obisnuit al societatii de zi cu zi care decade, se schimba, invata sau nu din greseli si intr-un final ia decizii ce vor genera consecinte indiferent de situatie. Cheia acestor consecinte este asumarea, ceea ce naste o batalie interioara in Amalia creionata in carte la nivel semi-erotic si psihanalist. 

Vreau să încep prin a spune că această carte a fost o provocare . Chiar dacă nu a scos doar reacţii pozitive de la mine, m-a instigat la fiecare pagină şi mi-a împins limitele ca cititor. Este genul de carte pe care  nu o citeşti cu mintea, ci cu sufletul. Este foarte bine scrisă, în ciuda faptului că acţiunea se derulează cu o viteză mare şi este capabilă să scoată de la tine toate reacţiile posibile.

Cred că marea mea problemă (să îi spun aşa) a fost că nu mă puteam identifica cu personajul principal. Povestea Amaliei arată ce se întâmplă dacă nu te pui pe primul loc, dacă te laşi călcată în picioare şi nu ştii în cine să ai încredere. Provenind dintr-un mediu în care posibilităţile materiale nu îi ofereau cine ştie ce viitor, s-a decis să îşi facă singură drumul în viaţă, aşa că a munci din greu bazându-se pe un cod moral care are ca principiu să nu fie niciodată pe locul doi. După primul capitol am fost confuză privind discrepanţa dintre titlu şi aparentul subiect, pentru a realiza că eu de fapt nu ştiam mare lucru despre carte.

Învăţasem cu timpul că visele te pot răni dacă nu reuşeşti să le îndeplineşti, iar eu înduram deja destulă durere şi umilinţă pentru situaţia pe care o acceptam.

O avem în prim-plan pe această femeie care pur şi simplu îşi pierde capul după un bărbat care îi rupe în bucăţi fiecare regulă şi îi spulberă existenţa. Victor, deşi este foarte şarmant şi te poate cuceri cu o privire, este căsătorit şi nu se sfieşte să ascundă acest lucru oferind atenţie şi altor femei. La început am încercat să empatizez cu el, dar pe parcurs am realizat că nu merită efortul, la cât de mult m-a iritat prezenţa lui.

Vezi tu, iubirea poate fi un lucru înşelător de cele mai multe ori. Eu am învăţat pe propria piele  că iubirea este sentimentul care doare cel mai mult: este sentimentul pentru care sacrificiul suprem este considerat normal.

Cum a intrat în viaţa Amaliei, a început să o demoleze bucată cu bucată, să o transforme în persoana care evita să fie. Mi-a plăcut cum Cezara a subliniat acest fapt, demonstrându-ne că fiecare persoană care intră în viaţa noastră ne schimbă. Aşa că trebuie să avem grijă în cine avem încredere şi ce măşti folosim. De aceea, până la final protagonista a fost de nerecunoscut.

Cumva mă transformam în toţi oamenii pe care îi uram de mică.

Cel mai mult mi-a plăcut de Octavian. Este genul de persoană de care avem toţi nevoie în viaţă, care îţi spune adevărul oricât de dureros ar fi, fără să o facă din interese personale. Deşi Amalia nu l-a acceptat pe zona romantică datorită poveştii cu Victor, între ei se leagă o prietenie puternică.

În a doua parte a cărţii apare Andrei, care încurcă şi mai mult treburile. Această parte a fost cea mai interesantă, deoarece a adăugat un plus de acţiune poveştii şi nu ai cum să te plictiseşti. Fiecare capitol aducea ceva nou şi citeam şocată fiecare rând, privind schimbarea personajelor cu ochii mei.

Ştiţi cum se spune: de ce te temi, nu scapi. Amalia s-a temut să nu ajungă pe locul doi, nerealizând că deja era acolo şi avea să se afunde şi mai mult în acest labirint. Ca şi concluzie, pot spune că a fost o carte cu un subiect foarte sensibil de care ar trebui să se discute mai des, iar autoarea nu s-a sfiit să împingă limitele protagonistei, să o facă să iubească atât de intens, încât sentimentele se transformau în obsesie, doar pentru a o zdrobi cu fiecare pagină până la final. Cât despre final, m-a lăsat curioasă. Chiar nu am idee ce se v-a întâmpla în continuare sau cum va reuşi (dacă) să scape de toată această nebunie.



Read more
Publicat de la aprilie 26, 2020 Niciun comentariu: Edit
Etichete: , , ,

21 apr. 2020

Caraval (#1 Caraval) - Stephanie Garber

aprilie 21, 2020 0
SPOILER ALERT:
,,Orice ai auzit despre Caraval, nu se compară cu realitatea. Este mai mult decât un joc sau decât un spectacol. Este lucrul cel mai apropiat de magie pe care îl vei întâlni vreodată în această lume.''
Pusă în faţa unei căsătorii aranjate, Scarlett şi-a pierdut speranţa de
a vedea îndepărtatul Caraval, unde anual se ţin reprezentaţii. Sora ei,
Tella, reuşeşte totuşi să o ducă la spectacol, dar este răpită. În acest
sezon, se pare că jocul se învârte în jurul Tellei, iar cine o va găsi
va fi declarat câştigator
Dacă vrei să te pierzi în lumea din Caraval, nu te aştepta doar la aventuri măreţe şi magie, ci şi la alegeri, dragoste şi trădare. Am citit prima dată această carte în urmă cu 3 ani, dar încă este la fel de spectaculoasă şi de magică pe cât îmi aminteam, prezentând o lumea aparte şi personaje umane.

 Ce este Caraval? Pentru unii este doar un joc. Pentru alţii un stil de viaţă. Însă cu siguranţă este un loc  în care splendoarea magiei nu lipseşte, provocând oamenii să îşi depăşească limitele şi să îşi descopere adevărata natură. La fel se întâmplă şi cu Scarlett Dragna, o tânără care i-a scris ani la rând stăpânului Caravalului , Legend, un bărbat misterios cu nenumărate chipuri. Viaţa ei se schimbă complet când este răpită de pe insula izolată unde locuia, de către sora sa impulsivă şi un marinar misterios, pentru a fi dusă în mijlocul jocului. Donatella Dragna a fost un personaj destul de enervant, după părerea mea. Deşi nu a fost foarte prezentă pe parcursul acţiunii,nu pot spune că am ajuns să o simpatizez.
Bine ați venit la Caraval! Cel mai mare spectacol de pe uscat sau de pe apă. Înăuntru, veți trăi mai multe minuni decât văd cei mai mulți dintre oameni într-o viață întreagă. Puteți sorbi magia dintr-o ceașcă și cumpăra vise într-o sticlă. Dar, înainte de a pătrunde cu totul în lumea noastră, trebuie să țineți minte că totul este doar un joc.Ce se întâmplă dincolo de această poartă poate să vă sperie sau să vă încânte, dar nu vă lăsați păcăliți. Vom încerca să vă convingem că totul este real, dar totul este un joc. O lume fabricată din iluzii. Așadar, chiar dacă vrem să vă impresionăm, aveți grijă să nu vă lăsați impresionați prea mult. Visele care devin realitate pot fi frumoase, dar, de asemenea, se pot transforma în coșmaruri când oamenii nu se trezesc.

 Aventura se concentrează asupra lui Scarlett şi Julian, care sunt nevoiţi să găsească indiciile lăsate de stăpânul jocului pentru a găsi premiul din acest an: Tella şi o dorinţă. Relaţia dintre protagonişti nu a fost ceva wow. Am simţit, totuşi acea scânteie dintre ei care voia să lase afară dorinţa. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să pună mai mult accent pe sentimentele lor şi modul în care acestea au evoluat pe parcurs.
O parte din Scarlett nu putea să nege faptul că a câştiga inima cuiva care jurase să nu mai iubească niciodată era ceva oarecum seducător.

 Julian a fost un personaj misterios până la capăt. Genul acela pe care mereu îl suspectezi că pune ceva la cale, dar totuşi eşti atras de rânjetul lui şi comportamentul schimbător. Abia pe la final, când am înţeles povestea din spatele personajului, am început să mă ataşez mai mult de el şi să îl privesc cu alţi ochi.
-Nimeni nu este complet sincer, răspunse Nigel.Chiar dacă nu îi mințim pe ceilalți, adesea ne mințim pe noi înșine.

 Stephanie Garber are un stil aparte de a descrie universul creat. Totul pare mult mai spectaculos şi intens, oferind nuanţe bogate şi colorate prin descrieri amănunţite. Acţiunea se desfăşoară repede, nelăsând loc plictiselii. Nu am cu ce compara această carte, deoarece subiectul este unic. Pe parcurs uitam avertizările în genul ,,este doar un joc'' şi mă lăsam pradă farmecelor pe care le simţea Scarlett. Nu pot spune că este cel mai genial personaj sau că a fost de la început genul de femeie puternică pe care îl urmăresc în lecturile mele, dar am iubit modul în care a evoluat pe parcurs, cum a învăţat să ia decizii înţelepte şi să nu se lase jucată pe degete. 

 Ultimele 50 de pagini au conţinut cea mai mare parte a acţiunii. Chiar dacă nu te prinde de la început, te asigur că devine mai bună pe parcurs. Am rămas şocată şi chiar am plâns la unele faze, am fost bombardată cu informaţii din toate părţile, în aşa fel încât nu mi-am mai dat seama ce este iluzie şi ce nu.
Unele lucruri merită urmărite, indiferent de preţ.

 Ca să nu mai spun de design-ul minunat al cărţii. Nu a făcut decât să sporească farmecul subiectului şi să mă introducă în această lume miraculoasă. Chiar nu am realizat că aceasta a fost o carte de debut, având în vedere succesiunea întâmplărilor şi conexiunile făcute.

 Cui recomand această carte? Consider că este potrivită pentru toată lumea. Conţine destul mister şi elemente fantastice cât să îl ţină captivat şi pe cel care nu citeşte Fantasy. Deşi nu este genul în care apar elfi, vârcolaci sau vampiri, cartea dă o doză bună de nebunie îmbrăcată în elixire magice şi case mişcătoare.
Ea îşi aminti că se gândise că, dacă s-ar fi îndrăgostit de el,ar fi fost ca şi cum s-ar fi îndrăgostit de întuneric, dar acum îşi imagina că el semăna mai mult cu o noapte înstelată: constelaţiile erau mereu acolo, în mod constant, călăuze minunate în întunericul mereu prezent.
Read more
Publicat de la aprilie 21, 2020 Niciun comentariu: Edit
Etichete: , , ,

11 apr. 2020

Cerneală ( #1 Cărţi scrise pe piele ) - Alice Broadway

aprilie 11, 2020 0
SPOILER ALERT:
Nu ne e frică de moarte. Când semnele îţi sunt în siguranţă în carte,continui să trăieşti şi după ce mori. Povestea vieţii tale, întipărită pe trup, e păstrată pentru totdeauna - dacă eşti vrednic. Când păstrăm cuvinte, imagini şi momente imprimate pe piele, povestea noastră supravieţuieşte pentru eternitate. Suntem înconjuraţi de morţi şi, cât timp cărţile lor sunt citite încă şi câtă vreme se mai vorbeşte de numele lor, ei trăiesc.
(pagina 10)

În Saintstone nu există secrete. Încă din clipa în care te-ai născut, fiecare realizare, fiecare eșec, fiecare moment important – toate îți sunt întipărite pe piele. Există urme decente care îi fac pe oameni să înțeleagă că ești de încredere. Și tatuaje rușinoase care spun că esți un trădător.
În vizionarul său roman de debunt, Alice Broadway dezvăluie limitele periculoase pe care le putem atinge ca să punem ordine în lumea din jurul nostru- chiar și atunci când adevărul refuză să rămână ascuns.
Un roman liric, cu accente de fantasy și ecouri din Orwell, care nu seamănă cu nimic din ce ai citit vreodată, o poveste care cu siguranță ți se va strecura pe sub piele…
Cum am ajuns eu să pun mâna pe romanul lui Alice Broadway? Într-o vreme era foarte popular pe Bookstagram şi având în vedere că era doar 10 lei pe libris.ro era un adevărat deal. De obicei îmi iau cărţile pentru medicină de pe Libris şi mai aveam vreo doi lei până să am transportul gratuit, aşa că am profitat de oferta ei şi am pus-o în coş fără să mă interesez de subiect. Este genul acela de carte pe care o cumperi pentru copertă (şi nu regret nimic). 
Nimeni nu este cu adevărat plecat dintre noi şi uitat atât timp cât se vorbeşte despre numele său.
Am început-o acum o lună şi după 50 de de pagini am trecut la altă carte. Mi se părea scrisă cam meh şi am zis că deşi subiectul era okay, nu îmi prezenta nimic special. Acum câteva zile i-am acordat încă o şansă şi pot spune cu mâna pe inimă că a meritat fiecare pagină. Până la final e un torent de sentimente, plot twist-uri şi mister. În primă fază am fost foarte bulversată de ideea autoarei de a face cărţi din pieile tatuate ale oamenilor pentru a fi amintiţi. Cântărirea sufletului lor se face pe baza tatuajelor, iar cei care nu sunt demni devin uitaţi. Dar nu se poate ca toţi să fie adepţii cernelii, nu? Neînsemnaţii sunt consideraţi paria societăţii, oameni malefici şi însetaţi de sânge care vor să scape de tot ce este bun şi frumos. Ei preprezintă poveştile acelea cu bau bau care îngrozesc copiii şi ameninţările de care se tem adulţii. Dar cum poate fi cineva complet bun sau complet rău?
Poate nu poţi cunoaşte pe cineva doar citindu-i cartea. Nu ajungi să-l cunoşti cu adevărat.
Mi-a plăcut modul în care cartea a evidenţiat acest lucru. Deseori ne bazăm pe concepte despre bine şi rău şi tindem să catalogăm tot ce este în jurul nostru, exact ca Leora. Am fost plăcut surprinsă de progresul ei începând de la adolescenta timidă care se lasă călcată în picioare până la femeia care trebuie să înfrunte adevărul despre viaţa sa. Leora a ştiut mereu că vrea să fie desenatoare, o meserie care este specifică bărbaţilor. Dar chiar şi aşa, ea s-a luptat din greu să obţină ce vrea.
Ce e drept, am început să o plac pe Leora mai mult la final. De la început a fost cam plângăcioasă pentru gustul meu în legătură cu viaţa ei, deciziile pe care trebuie să le facă şi modul în care arată. Există şi o potenţială poveste de dragoste care sper să se dezvolte pe parcursul următoarelor volume.
Există o anumită magie care însoţeşte dragostea adevărată - dacă ai trăit acest fel de iubire, atunci vei şti că acest lucru este adevărat.
Ca personaj preferat a fost Obel, şeful ei de la atelier. A avut un caracter plăcut, cu simţ al umorului şi o sensibilitate care mi-a ajuns în suflet.Ultimele 100 de pagini le-am citit cu respiraţia tăiată, savurând întorsăturile de situaţie şi chiar şi cele câteva lacrimi furate. Am adorat cum pe parcurs apăreau poveşti din folclorul lor bazate pe clasici ca Frumoasa adormită, dar uşor modificate pentru a accentua firul narativ.
Nu a fost cea mai genială lectură, însă mi-a plăcut că m-a şocat pe parcurs şi mi-a oferit sentimentul că vreau să continui trilogia. Dacă doreşti o lectură care duce spre Divergent, atunci îţi recomand cu drag Cerneală. 
Read more
Publicat de la aprilie 11, 2020 Niciun comentariu: Edit
Etichete: , ,

10 apr. 2020

Study with Stabilo

aprilie 10, 2020 1

  Aţi crezut vreodată că învăţatul poate fi amuzant? Ei bine, nici eu până nu am folosit produsele de la Stabilo. De câţiva ani mă tot uitam la ele prin ferestrele librăriilor şi visam ( pentru că da... unii oameni visează la aşa ceva) cum voi scrie cu ele. Şi când în sfârşit am avut ocazia de a le folosi, am ştiut că suntem suflete pereche ( gata, ştiu, am terminat cu dramatizatul şi intru în subiect).

Când am decis că vreau să dau la medicină am ştiut că mă aşteaptă un drum lung ( genul de 3 cafele pe zi şi două energizante pe drum), dar nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult să fac desene, scheme şi să subliniez. Nu ştiu de alţii, dar în cazul meu 70% din timp îl petrec colorând, iar restul reţinând informaţiile. Cum am ajuns la performanţa aceasta? Simplu. Făcând scheme şi desene , creierul reţine prin memoria vizuală majoritatea informaţiilor,  iar la final fixează doar detaliile. Aşa că în continuare vă voi prezenta produsele mele preferate care mă ajută să fac treaba mai distractivă.


1. Carioca Pen 68 în nuanţe pastelate

Acestea sunt favoritele mele când vine vorba de dat viaţă desenelor. Alunecă uşor pe foaie şi nu lasă urme. Un avantaj este şi faptul că se uscă repede şi poţi scrie peste fără să se împrăştie culoarea. Sunt plăcute şi ca aspect. Îţi este mai mare dragul să le foloseşti.


2. Stabilo Boss Original în nuanţe pastelate

La început aveam probleme cu ele, deoarece se imprimau des pe celălalte pagini. Şi o perioadă bună chiar le-am evitat. Însă, am avut nevoie de ele pentru a sublinia una alta şi am realizat că în timp nu mai lasă urme, ci o nuanţă plăcută . Acum le folosesc foarte des pentru titluri şi caligrafie.


3. Swing Cool în nuanţe pastelate

În materie de evidenţiatoare cu ele mă înţeleg cel mai bine. De la primele utilizări au lăsat nuanţe frumoase, care sunt mai deschise decât cele de mai sus. De asemenea, sunt mult mai eficiente când vine vorba să le iei după tine la şcoală sau servici. La scris sunt confortabile şi îmi place că rezultatul final este uniform pe foaie.


Read more
Publicat de la aprilie 10, 2020 Un comentariu: Edit
Etichete:

3 apr. 2020

Coşmarul de la Killman Creek ( #2 Stillhouse Lake ) - Rachel Caine

aprilie 03, 2020 0
SPOILER ALERT:
Sunt greşeli pentru care plăteşti toată viaţa. Una dintre ele este că m-am măritat cu un monstru. Durerea nu o să dispară niciodată.

Dacă nu aţi citit Refugiul de la Stiilhouse Lake, vă invit să citiţi recenzia AICI. A fost una din lectrurile mele preferate din 2019 şi nu pot zice că am fost dezamăgită de această continuare alertă şi plină de suspans.

Despre ce este Coşmarul de la Killman Creek?

Acţiunea continuă fix de unde s-a oprit în primul volum. După ce Melvin scapă din închisoare, Gwen este nevoită să fugă împreună cu copiii ei, însă după aflarea unor informaţii decide că s-a săturat să fie victima. Acum ea va deveni prădătorul, urmând să îşi vâneze fostul soţ, chiar dacă acest lucru ar costa-o viaţa.

Cartea este relatată din patru perspective: Gwen, Sam, Lanny şi Connor, lucru care creşte dinamica lecturii. Povestea este categoric mult mai complexă decât în volumul anterior. Secrete ies la iveală, iar Gwen este nevoită să lupte nu numai împotriva lui Mel, ci împotriva lumii întregi.

Ce mi-a plăcut ?

Doamne... simt că am doar cuvinte de laudă pentru cartea aceasta. Am observat o evoluţie foarte frumoasă faţă de volumul anterior. Ca şi structură, faptul că am primit perspectiva tuturor personajelor principale a fost ca o gură de aer curat. În felul acesta am putut analiza povestea din mai multe unghiuri şi am reuşit să conectez toate punctele. Încă un aspect plăcut a fost scurtarea capitolelor. Dacă mă urmăriţi de ceva timp, ştiţi că nu îmi plac capitolele lungi, deoarece îmi pierd răbdarea.

De asemenea, evoluţia relaţiei dintre Gwen şi Sam a fost un vis împlinit. Am avut parte de toată durerea combinată cu dragoste şi încă puţină suferinţă. Mi-am dorit încă din prima carte ca legătura lor să fie pusă în evidenţă, deoarece personajele lor au fost potrivite.

Gwen a fost şi a rămas pentru mine un model. Nu pot să cred ce evoluţie a avut pe parcursul celor două volume. Dacă la început a fost Wonder Woman, modelul feminin indestructibil, în a doua parte a fost distrusă din toate părţile, făcută bucăţi, trădată , dar ea a continuat să lupte. M-am simţit ca un spectator care stă pe margine şi încurajează. Îmi venea să îi scutur bine de tot pe cei din jurul ei, am plâns cu ea şi am râs cu ea.

Dar vorbesc foarte serios când spun că atâta cât am suferit la cartea asta, nu am făcut-o de mult. Mi-a rupt inima. La un moment dat fiecare pagină a fost dureroasă pornind de la şoc la lacrimi. Plot twist-ul a fost GENIAL. Cred că era ultimul lucru la care m-aş fi aşteptat. Dar când vine vorba de thriller-ele lui Rachel Caine am învăţat să mă iau după metoda go with the flow, deoarece toate emoţiile intră în joc şi tot ce poţi să faci este să citeşti în continuare.

Îmi spun că este adevărat- doar aşa poţi fi convingător când spui o minciună. Să fii tu însuţi convins că este adevărul.

Ce nu mi-a plăcut?

Unul dintre personajele care m-a enervat cumplit a fost Connor. Mi-a fost greu să mă decid dacă ori este prea fraier când vine vorba de luat decizii, ori e prea matur emoţional dar influenţabil. Dar în orice caz, asta nu schimbă faptul că a luat mereu cele mai proaste decizii. 

Coşmarurile încetează a mai fi înspăimântătoare atunci când te trezeşti.

Cui o recomand?

Tuturor. Adică, oameni buni, o carte de genul acesta găseşti poate de 2 ori în viaţă. Plină de suspans, intrigă şi mister, Coşmarul de la Killman Creek te va ţine ca pe ace. Eu deja urmăresc site-ul editurii să văd când va fi tradus următorul volum.

Trecutul nu rămâne niciodată cu adevărat în urmă. E în fiecare celulă din corpul nostru, în fiecare respiraţie, în fiecare clipă. Acum ştiu asta.



Read more
Publicat de la aprilie 03, 2020 Niciun comentariu: Edit
Etichete: ,

1 apr. 2020

Favoritele lunii martie 2020 / Ten / Corp / Păr

aprilie 01, 2020 0

Bună, dragilor!

Revin astăzi cu o nouă postare legată de produse cosmetice. Perioada aceasta de stat acasă mi-a permis să mă ocup mai mult de mine şi să testez tot felul de produse. A fost o luă destul de bună din acest punct de vedere şi am reuşit să pun mâna şi pe nişte noutăţi. Aşa că hai să începem.

Ten




1. Apă Micelară Bifazică îmbogăţită cu Apă de Albăstrele de la Garnier

Mereu am avut o problemă cu demachiantele. Am tenul destul de sensibil, iar unele fie mă irită, fie îmi dau o senzaţie neplăcută lipicioasă. Chiar pot spune că am trecut prin multe cu ele, iar noutatea aceasta de la Garnier a fost cea mai mare realizare pe luna aceasta. Ador faptul că nu lasă tenul uleios după utilizarea sa, în schimb lăsând o senzaţie catifelată. Mirosul este doar subtil şi simt că îşi face treaba, curăţând pielea foarte bine.

2. Volcano Mask de la Garnier

Tot de la capitolul Garnier cred că mi-am găsit masca de faţă preferată. La începutul izolării am decis că o să o fac o ocazie pentru puţin me time, aşa că am pus în coş vreo 10 tipuri diferite de măşti. Însă aceasta a fost singura care m-a impresionat. Este destulă pentru 4 utilizări şi lasă tenul într-o stare vizibil îmbunătăţită. Pe lângă faptul că micşorează porii, dă tenului o strălucire care durează cam două zile de la utilizare.

3. Crema Solare Antirughe SPF + 50 de la Vogliadisole

Printre noile mele pasiuni se numără şi alergatul, problema fiind tenul meu alb care se arde uşor. Datorită acestei creme tenul meu este foarte protejat. Am observat că este o cremă foarte rezistentă, chiar şi la transpiraţie şi este plăcut faptul că nu se amestecă pe faţă lăsând-o lipicioasă.

4. Balsam de buze din gama First Snowflakes de la Yves Rocher

Prin decembrie am luat în prostie rujuri, balsame de buze şi toate cele. Dacă esti ca şi mine din categoria cu buze uscate la schimbările de anotimp, atunci ştii cât de greu este să găseşti ceva hrănitor, dar care să nu lase senzaţia aceea că ţi se împrăştie pe toată faţa. Balsamul de buze de la Yves Rocher face parte din tratamentul meu zilnic şi nu aş renunţa la el pentru nimic în lume.



5. Brumisateur Facial Spray de la Evian

Nu aş putea fără acest spray. De obicei îl folosesc când ajung acasă de la alergat şi îmi simt tenul foarte uscat. Mă simt ca o nouă persoană după ce mă dau cu el. Intră repede în piele şi o lasă fină  şi cu o senzaţie de prospeţime.


Păr


6. Spray Conditioner with avocado oil de la Nature Box

A fost pentru prima dată când am folosit produse de la Nature Box şi deşi auzisem multe despre ele nu am ştiut cât de eficiente sunt. Când vine vorba de părul meu, rămâne foarte sârmos după spălare şi stă în toate direcţiile. Spray-ul acesta se utilizează pe părul încă umed. După ce îl folosesc, las părul să se usuce natural, iar ca rezultat final, el rămâne foarte moale.

Corp


7. Body Lotion with cold pressed macadamia oil de la Nature Box

Am o obsesie în toată regula legată de creme de corp şi nu contează în ce magazin intru mereu ies cu una.  Crema aceasta a fost în regulă, are un parfum pur si simplu superb ce rezistă şi a doua zi. Pe lână asta, lasă pielea catifelată. Singurul lucru cu care încă nu sunt tare mulţumită este că nu intră complet în piele.

Sper că v-a plăcut postarea, iar dacă aveţi întrebări sau sugestii nu ezitaţi să îmi scrieţi :)


Read more
Publicat de la aprilie 01, 2020 Niciun comentariu: Edit
Etichete: ,

30 mar. 2020

Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit - meditaţia în secolul 21 - Gelong Thubten

martie 30, 2020 1

SPOILER ALERT:
Fericirea nu trebuie văzută ca o competiţie. De ce să plătească altcineva pentru fericirea mea? De ce aş fi mai puţin fericit când altcineva este fericit? Fericirea nu este un tort cu număr limitat de felii pe care trebuie să te baţi.Gândind aşa, transformăm ideea de fericire într-un război musai de câştigat.

Despre ce este Ghidul unui călugăr pentru a fi fericit?

Gelong Thubten este un călugăr budist care doreşte să ne prezinte în cartea sa secretul fericirii: meditaţia. Pe lângă informaţiile tehnice legate de poziţia corpului şi respiraţie, el ne introduce în lumea sa, arătându-ne că este şi el un simplu om care s-a confruntat cu greutăţi de-a lungul timpului, dar a reuşit să găsească echilibrul dintre fiinţă şi spirit pentru a porni în aventura de căutare a sinelui. El ne învaţă cum ne putem reconecta cu noi înşine, înfruntându-ne demonii interiori.

Fericirea vine când vom înceta să alergăm după ea, când am învăţat să ne relaxăm în momentul prezent, când ne eliberăm de aşteptări şi temeri. Ce este, prin urmare, fericirea? O supradoză de zahăr sau sentimentul statornic de împăcare şi libertate?

Ce mi-a plăcut?

Partea mea preferată nu a fost lecţia de meditaţie în sine, ci momentul în care autorul a descris compasiunea ca fiind calea spre fericire. Este uluitor cum prezintă linia fină dintre empatie şi compasiune punând accent pe dezvoltarea noastră ca indivizi.

Încă de la primele pagini am simţit cum autorul vrea (şi poate) să schimbe mentalitatea oamenilor prin simple cuvinte. Lăsând la o parte faptul că am fost atrasă de copertă, am fost sceptică şi am pornit cu ideea: ce mă poate învăţa pe mine un călugăr? Ştiu, câteodată sunt foarte superficială. Dar instant am văzut omul din spatele cuvintelor, un om care se valorifică, un om care a avut parte de multe provocări şi obstacole pentru a deveni cine este azi. De asemenea, mi-a schimbat perspectiva asupra meditaţiei, permiţându-mi să ajung în substratul ei. 

Concluzia acestei cărţi este că niciodată nu înveţi destul. Atunci când ceea ce faci ţi se pare prea uşor este un semn că poţi face următorul pas în dezvoltarea ta personală.

Consumăm atât de mult din timpul nostru gândindu-ne la ce urmează, la acel ceva care, de fapt, nu vine niciodată, pentru că suntem prea obişnuiţi să sărim direct la ,, ce va urma după ce urmează''.

Ce nu mi-a plăcut?

Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar a fost deranjant faptul că unele elemente se repetau în continuu, de exemplu poziţia corpului. Sunt genul de persoană care se plictiseşte dacă citeşte acelaşi lucru la nesfârşit.

În vremurile acestea moderne toţi ne dorim să fim unici şi speciali. Unicitatea noastră este, totuşi, produsul tuturor fiinţelor şi lucrurilor cu care intrăm în contact. Suntem extrem de interesaţi să definim cine suntem, dar individul care suntem nu poate fi definit decât în relaţie cu tot restul.

Cui o recomand?

Cartea în sine reprezintă o lectură lejeră ce se poate lua fie din dorinţa de a afla mai multe informaţii despre meditaţie, fie pentru că doreşti o lectură care să meargă repede. Nu consider că există o limită de vârstă pentru ea, deoarece limbajul este foarte accesibil. Ba mai mult, este o lectură perfectă pentru această perioadă de izolare în care trebuie să petrecem timp cu noi. Este o cale potrivită pentru a învăţa mai multe lucruri despre propria persoană, conectându-ne cu trăirile noastre interioare.

Viaţa trăită pentru sine este o viaţă irosită care nu aduce beneficiu nici sinelui, nici celorlalţi.






Read more
Publicat de la martie 30, 2020 Un comentariu: Edit
Etichete: ,

25 mar. 2020

Carrie - Stephen King

martie 25, 2020 1

SPOILER ALERT:
„A luat-o spre oraș. Dom’le arăta groaznic. Avea pe ea un soi de rochie de petrecere, ce mai rămăsese din ea, și era udă toată de la hidrantul ăla și plină de sânge. Arăta de parcă tocmai se furișase afară dintr-un accident de mașină. Da’ rânjea. În viața mea n-am mai văzut așa un rânjet. Era ca un cap de mort. Și-și tot privea mâinile și le freca de rochie, încercând să le șteargă de sânge și zicându-și că n-o să scape de el în veci și cum o să verse șiroaie de sânge peste tot orașul și-o să-i facă să plătească.”
Despre ce este Carrie?

Carrie White este o adolescentă de 16 ani care trebuie să îndure umilinţele provocate de colegi şi violenţa mamei sale. Acţiunea începe din momentul în care Carrietei îi vine prima menstruaţie în duşurile de la şcoală, iar colegele sale decid că este un prilej bun pentru a o înjosi. Însă ele nu realizează că au dat naştere unei forţe mai presus de gândurile lor. Astfel, Carrie îşi redescoperă puterea - telekinezia - care în trecut a făcut ravagii. Desigur, nici acasă viaţa nu îi este mai uşoară alături de o fanatică religioasă care o maltratează la fiecare gest. Acum, cu noile sale puteri , Carrie este pregătită să îi înfrunte pe toţi cei ce şi-au bătut joc de ea. Şi ce dulce îi va fi răzbunarea....

Ce mi-a plăcut?

Unul dintre aspectele care m-a îndemnat să continui lecturarea acestei cărţi a fost tensiunea pe care Stephen King o construieşte pas cu pas. Ce e drept, mă aşteptam să fie o poveste mai scary. A fost interesant modul în care autorul a organizat cartea, adăugând pe parcurs fragmente din articole ale supravieţuitorilor, dar şi explicaţii cu privire la puterile protagonistei. Am savurat stilul de scriere al lui Stephen King care te lasă pe margine aşteptând pe nerăsuflate deznodământul.

Deşi este scrisă mai ciudat, mesajul are un impact foarte puternic. În puţinele pagini ale acestui roman descoprim cât de puternic este afectat un om în funcţie de reacţiile celor din jur. Cu siguranţă povestea ar fi luat-o în altă direcţie dacă oamenii vedeau cu adevărat sufletul lui Carrie. Stephen King arată cât de uşor le este oamenilor să se urască între ei. Nu contează că nu există un motiv anume, pentru că nu trebuie unul. Este de ajuns o vorbă ieşită de la locul ei pentru a distruge un suflet pur, iar Carrie este manifestarea în formă fizică a sentimentelor care în mod normal stau ascunse într-un colţ al sufletului aşteptând să explodeze.

Ce nu mi-a plăcut?

În primul rând aş vrea să le menţionez aici pe Chris şi Margaret White. Pur şi simplu au fost cele mai stupide personaje peste care am dat în viaţa mea.

Apoi aş vrea să vorbesc despre situaţiile în care a fost pusă protagonista. Eu, una, am fost foarte şocată şi dezgustată. Cum este posibil ca un om să treacă prin astfel de lucruri şi să mai fie normal după aceea, pentru că eu nu aş putea. Iar modul în care Carrie a întors lucrurile în favoarea ei a fost pur şi simplu admirabil.

Mă aşteptam la mai mult suspans, sau măcar ceva ce să merite titlul de horror. Aşteptam cu nerăbdare scena balului care îmi promitea o experienţă unică, înfricoşătoare, de genul în care să nu mai poţi dormi după sau să dea coşmaruri, iar ce am primit a fost nici un sfert din ce am aşteptat.

Cui recomand această carte?

Cărţile lui Stephen King nu sunt pentru oricine. Încă nu sunt sigură că sunt pentru mine, având în vedere că am simţit nevoia să îi dau 3 steluţe din 5 pe Goodreads. Pe lângă subiectele sensibile abordate ( abuz, umilire în public ), limbajul este unul foarte colorat. Din aceste puncte de vedere am simţit o exagerare, în locul efectului horror pe care a vrut să îl producă.

Read more
Publicat de la martie 25, 2020 Un comentariu: Edit
Etichete: , ,