Eu, cea de pe locul doi - Cezara Zamfir

SPOILER ALERT:

Atunci am realizat că mă voi îndrăgosti iremediabil de el, va fi exact acel gen de dragoste  despre care se vor scrie cărţi şi despre care se vor face filme la care oamenii vor plânge, dar cu toate acestea, voiam cu fiecare respiraţi să fiu mai aproape de el.

Eu, cea de pe locul doi este inspirata dintr-o multitudine de surse si prezinta perspectiva personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi in absolut orice aspect al vietii ei, negasind puterea sa depaseasca acesta conditie. Momentul culminant este acela al descoperirii faptului ca si un sentiment atat de nobil precum iubirea, o poate plasa pe acelasi loc, facand-o sa isi defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungand de nerecunoscut atat pentru cei apropiati cat si pentru societatea din care face parte. 

Pornind de la premisa ca toti ne nastem inocenti si neatinsi de defectele clasice ale societatii, cartea urmareste povestea unei tinere ce cunoaste suferinta la limitele ei cele mai acerbe, se redescopera si decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un barbat insurat. Prin aceasta poveste, incerc sa urmaresc traseul psihic si nu numai al tinerei Amalia, ce invata pe parcurs ca doar in ea va gasi puterea necesara sa treaca de fiecare data peste orice obstacol pe care i-l impune soarta.

Aceasta poveste este una clasica si de actualitate in acelasi timp. Ea nu vrea sa multumeasca publicul feminin cu oratorii motivationale, nu vrea sa judece pe nimeni, nu vrea sa atraga atentia asupra infidelitatii ci vrea sa expuna din toate punctele de vedere, un caracter cat se poate de obisnuit al societatii de zi cu zi care decade, se schimba, invata sau nu din greseli si intr-un final ia decizii ce vor genera consecinte indiferent de situatie. Cheia acestor consecinte este asumarea, ceea ce naste o batalie interioara in Amalia creionata in carte la nivel semi-erotic si psihanalist. 

Vreau să încep prin a spune că această carte a fost o provocare . Chiar dacă nu a scos doar reacţii pozitive de la mine, m-a instigat la fiecare pagină şi mi-a împins limitele ca cititor. Este genul de carte pe care  nu o citeşti cu mintea, ci cu sufletul. Este foarte bine scrisă, în ciuda faptului că acţiunea se derulează cu o viteză mare şi este capabilă să scoată de la tine toate reacţiile posibile.

Cred că marea mea problemă (să îi spun aşa) a fost că nu mă puteam identifica cu personajul principal. Povestea Amaliei arată ce se întâmplă dacă nu te pui pe primul loc, dacă te laşi călcată în picioare şi nu ştii în cine să ai încredere. Provenind dintr-un mediu în care posibilităţile materiale nu îi ofereau cine ştie ce viitor, s-a decis să îşi facă singură drumul în viaţă, aşa că a munci din greu bazându-se pe un cod moral care are ca principiu să nu fie niciodată pe locul doi. După primul capitol am fost confuză privind discrepanţa dintre titlu şi aparentul subiect, pentru a realiza că eu de fapt nu ştiam mare lucru despre carte.

Învăţasem cu timpul că visele te pot răni dacă nu reuşeşti să le îndeplineşti, iar eu înduram deja destulă durere şi umilinţă pentru situaţia pe care o acceptam.

O avem în prim-plan pe această femeie care pur şi simplu îşi pierde capul după un bărbat care îi rupe în bucăţi fiecare regulă şi îi spulberă existenţa. Victor, deşi este foarte şarmant şi te poate cuceri cu o privire, este căsătorit şi nu se sfieşte să ascundă acest lucru oferind atenţie şi altor femei. La început am încercat să empatizez cu el, dar pe parcurs am realizat că nu merită efortul, la cât de mult m-a iritat prezenţa lui.

Vezi tu, iubirea poate fi un lucru înşelător de cele mai multe ori. Eu am învăţat pe propria piele  că iubirea este sentimentul care doare cel mai mult: este sentimentul pentru care sacrificiul suprem este considerat normal.

Cum a intrat în viaţa Amaliei, a început să o demoleze bucată cu bucată, să o transforme în persoana care evita să fie. Mi-a plăcut cum Cezara a subliniat acest fapt, demonstrându-ne că fiecare persoană care intră în viaţa noastră ne schimbă. Aşa că trebuie să avem grijă în cine avem încredere şi ce măşti folosim. De aceea, până la final protagonista a fost de nerecunoscut.

Cumva mă transformam în toţi oamenii pe care îi uram de mică.

Cel mai mult mi-a plăcut de Octavian. Este genul de persoană de care avem toţi nevoie în viaţă, care îţi spune adevărul oricât de dureros ar fi, fără să o facă din interese personale. Deşi Amalia nu l-a acceptat pe zona romantică datorită poveştii cu Victor, între ei se leagă o prietenie puternică.

În a doua parte a cărţii apare Andrei, care încurcă şi mai mult treburile. Această parte a fost cea mai interesantă, deoarece a adăugat un plus de acţiune poveştii şi nu ai cum să te plictiseşti. Fiecare capitol aducea ceva nou şi citeam şocată fiecare rând, privind schimbarea personajelor cu ochii mei.

Ştiţi cum se spune: de ce te temi, nu scapi. Amalia s-a temut să nu ajungă pe locul doi, nerealizând că deja era acolo şi avea să se afunde şi mai mult în acest labirint. Ca şi concluzie, pot spune că a fost o carte cu un subiect foarte sensibil de care ar trebui să se discute mai des, iar autoarea nu s-a sfiit să împingă limitele protagonistei, să o facă să iubească atât de intens, încât sentimentele se transformau în obsesie, doar pentru a o zdrobi cu fiecare pagină până la final. Cât despre final, m-a lăsat curioasă. Chiar nu am idee ce se v-a întâmpla în continuare sau cum va reuşi (dacă) să scape de toată această nebunie.