12 oct. 2019

Alekzandre ( Volumele 1 şi 2 ) - A. Stephanie


SPOILER ALERT:
Mi-am promis că nu o să ajung niciodată aşa, dependentă de cineva ca de aer, dar am trăit cu impresia falsă că asta era o decizie care îmi aparţinea. Că atât timp cât îmi aminteam cine sunt, aş fi fost în siguranţă. Dar acum nu mai ştiu. Nici cine sunt, nici ce vreau.


În ultima perioadă am putut observa cum cărţile Adinei Stephanie au luat amploare şi nu doar datorită publicităţii oferite de Editura Bookzone, cărora le mulţumesc pentru aceste cărţi. Datorită lor am avut şansa să văd care este treaba, să zic aşa, cu cărţile acestei autoare. Şi sunt mega încântată de ele şi de modul în care au fost create, special pentru a transmite cât mai multe sentimente. O primă incursiune în lumea aceasta a fost prin Malakai, o dilogie care m-a surprins enorm şi care ,, m-a lăsat cu sechele''. De la Alekzandre nu am ştiut la ce să mă aştept. Mereu am avut o slăbiciune pentru el şi chiar l-am preferat în detrimetrul prietenului său. Aşa că acum este rândul lui. Dacă nu ai citit Malakai, îţi sugerez să nu continui cu această recenzie, pentru că vor urma nişte spoilere, dar poţi citi, în schimb, recenzia de la Malakai AICI.

Cartea este din perspectiva Zhaviei, protagonista noastră. Mi-a plăcut foarte mult de ea ca personaj. A fost plină de viaţă şi nu s-a lăsat depăşită de greutăţi, mai ales că şi ea a suferit nişte pierderi la viaţa ei A. Stephanie pune bazele unui personaj puternic feminin, dar care păstrează toate insecurităţile şi temperamentul vulcanic pe care îl avem noi, femeile, în general. Pe Alekzandre l-am iubit. Efectiv m-am topit după alura lui de băiat rău, dar care e dulce ca o bomboană pe interior. După accidentul Annei , el a rămas traumatizat, şi-a pierdut drumul. Iar acum, alături de Zhavia, el se redescoperă.

Indiferent cât de nemernici sunt unii oameni, cred că toţi avem uneori nevoie de o altă persoană.

Am trăit sentimente puternice cu aceste cărţi, care au avut o scriere mult mai bună decât în Malakai. Se vede o evoluţie foarte frumoasă. Iar volumul 2 este total diferit de primul, într-un fel mult mai matur. Deşi la început am fost tentată să compar comportamentul lui Alek cu cel al lui Malakai, am descoperit, pe parcurs, toată suferinţa pe care el a ţinut-o ascunsă. Pentru că , în final, el este doar o persoană care a iubit prea mult, dar nu a primit acea iubire înapoi, ea fiind furată. Iar acum el încearcă să umple acel gol imens. Venirea Zhaviei este ca un pasament pentru el.

Timpul nu vindecă rănile. Nu cu adevărat. Doar le estompează. Le cicatrizează. Dar rămâne ceva alterat pentru totdeauna. Rămân fisuri în suflet. Dar tot pe acolo, în timp, intră lumina.

Nu te aştepta la o lectură light peste care doar treci. Povestea prezentată în Alekzandre este mult mai complexă, iar şerveţelele sunt un accesoriu obligatoriu. O să plângi când vezi cele două suflete distruse care se completează reciproc, dar o să râzi când vezi ce bine se potrivesc. O să plângi la replicile acide, dar te vei amuza când ei doi se vor împăca. Prima carte a fost tornada. M-a distrus pe interior şi am fost tentată să spun că se încadrează în categoria de relaţie toxică. Au existat destul de multe certuri, crize de gelozie şi alte neînţelegeri. Dar ele au fost urmate de acea împăcare dulce. Ceea ce este, după mine, combinaţia perfectă. Nu pot lăsa o carte din mână atunci când este una cu romance hate to love. Pur şi simplu devin dependentă şi poate că pentru unii e clişeic şi pare că se învârte în cerc acţiunea, dar pentru mine e pur şi simplu savuros.Să nu ştii ceea ce va urma, să te întrebi dacă ei vor rămâne împreună sau cum vor găsi soluţia.

- Urăşte-mă, dar lasă-mă să-ţi demonstrez că eşti totul!

Volumul al doilea, după cum ziceam, a fost total diferit. S-a concentrat mai mult asupra consolidării relaţiei. Certurile au fost mai puţine, dar asta nu înseamnă că au lipsit situaţiile dramatice. Iar dacă ar fi să aleg, acesta a fost preferatul meu. Un lucru care mi-a înseninat ziua a fost prietenia strânsă dintre Malakai şi Zhavia, una la care nu mă aşteptam. Şi nici nu pot să vă spun cât mi-aş dori o continuare de la Malakai.

Nu am realizat până acum că tocmai imperfecţiunile sale îl fac atât de perfect pentru mine.

Din păcate mai multe detalii nu vă pt da, dar ce vă pot spune cu siguranţă este: conţinutul este la fel de bun ca şi exterioriul. Le-am acordat acestor cărţi 5 steluţe din tot sufletul. A avut acea dramă dulce şi tensionată de care am avut nevoie. A trezit în mine toate sentimentele existente şi o consider alegerea perfectă pentru iubitorii de romance. Este genul acela de carte care nu te lasă să dormi, deoarece vrei să o citeşti cât mai repede. Dar totuşi... nu vrei să o termini, deoarece nu vrei să te desparţi de această lume şi, mai ales, de Alek, personaj de care eu m-am ataşat extrem.

Cartea se poate achiziţiona de pe Editura Bookzone.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu