În Extazul lui Gabriel, a doua parte a trilogiei dedicate poveştii de iubire dintre profesorul Emerson şi studenta Julianne Mitchell, Sylvain Reynard aprofundează intriga din Infernul lui Gabriel, centrând povestea pe iniţierea tinerei inocente în tainele seducţiei. Gabriel Emerson o va duce pe Julianne într-o vacanţă romantică la Florenţa, locul întâlnirii dintre Dante şi Beatrice, unde cei doi vor trăi cu ardoare extazul şi bucuria iubirii împărtăşite.Dar, la întoarcere, fericirea le este ameninţată de intrigile unei foste studente, care risca să distrugă atât cariera academică a lui Gabriel, cât şi aspiraţiile universitare ale lui Julianne – şi, mai presus de toate, relaţia lor.Pentru a o păstra pe Julianne, Gabriel trebuie să se împace cu spectrele trecutului şi să sacrifice o parte din fiinţa lui pentru a o salva pe aceea care l-a salvat, la rândul ei, din capcanele autodistrugerii.
„În timp ce el o mângâia blând pe obraz, Julia se uita în ochii albaştri, tulburi, ascunşi acum de ochelari. Era atât de chipeş la costum. Nespus de sexy.Cu un gest îndrăzneţ, trase de marginea papionului și simţi cum i se desface mătasea între degete. Înfăşură materialul o dată pe deget, trăgându-l spre ea să-l sărute."

-Nu aștepta prea mult. Viața te ia pe nepregătite și n-avem întotdeauna timpul pe care credem că-l avem.

-Singura tragedie ar fi să te pierd, spuse Gabriel, sărutând-o blând.-N-o să mă pierzi decât dacă vei înceta să mă iubești.-Atunci sunt un bărbat norocos. O să te pot păstra pe veci.
 

-Și eu te iubesc.Te iubesc prea mult,sunt sigur.Dar nu știu cum să te iubesc altfel.

O, zei ai femeilor ai căror tați vor să le castreze iubitul în holul de la Four Seasons, ajutați-mă să n-aibă nimic ascuțit la el.

Descriere:Nu credeam sa ajung star rock. Îmi planificasem deja întreaga mea viata. Sa joc fotbal în facultate. Apoi în NFL (National Football League). Sa ma însor cu iubita mea din liceu și sa trăim fericiți pana la adânci bătrâneți. Am frânt doua inimi în ziua în care i-am spus ca plec. Eram tânăr. Am luat decizia corecta pentru mine, dar greșită pentru noi. M-am dedicat total muzicii, dar am uitat de ea, de parfumul ei, de zâmbetul ei.Iar acum ma întorc. Dupa 10 ani. Sper sa ii pot explica totul după atâta timp.Tot pe ea o voi iubi mereu!

 

Subiectul este destul de comun în rândul cărților YA. Tipica majoretă se îndrăgostește de renumitul jucător de fotbal, care este și cel mai popular/arătos/macho dintre toți. Ceva se întâmplă și totul se distruge , iar povestea lor revine peste ani. Am fost mai mult atrasă de modul în care autoarea prezintă povestea lor de dragoste. De obicei nu îmi plac genul de cărți în care protagoniștii au un copil, pentru că prefer ca totul să se concentreze strict pe romance. Dar jos pălăria, ce mai?!

Când iubești pe cineva, pur și simplu știi cum stă treaba.

Niciodată nu le-am răspuns fanilor că îi iubesc și nici n-o s-o fac.Nici măcar unui gest nevinovat ca acesta. Am iubit o singură persoană în viața mea, așa că asemenea cuvinte îi aparțin iubitei mele, iar acum și fiului meu.

Nu am ce să-i spun să o pot ajuta să găsească raspunsurile,doar timpul o poate face. Iar timpul doare.

-Despre cine cânți?
-Despre tine.
-Despre mine?
-Numai despre tine, Jojo. 

Stau în fața ta , Josie. Tu trebuie doar să te întorci. 

Romanul explorează adâncimile sufletului uman, concentrându-se asupra metamorfozelor prin care trece sentimentul iubirii de la adolescenta până la maturitate. Personajul principal, Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo (autorul transfera asupra personajului propria experienta de viata), duce o existenta aparent liniștită și îndestulătoare, dar în fapt tulburata de amintirea unei povesti de dragoste din tinerețe. Ceea ce îl obsedează însa pe erou nu e neapărat imaginea iubitelor din trecut, ci caracterul unic și irepetabil al relației dintre doi oameni și convingerea ca destinul uman e o problema de opțiune: o data ce ai pornit pe un drum nu te mai poți întoarce, iar celelalte drumuri posibile vor rămâne necunoscute pentru totdeauna. Reîntâlnirea cu una dintre iubite echivalează cu o încercare disperata de a recupera timpul pierdut, fie și cu riscul ruperii legăturilor cu prezentul. O poveste aproape ireala despre dragoste și despre moarte – ca mai toate poveștile lui Murakami –, învăluită în acordurile melodiei lui Nat King Cole, „La sud de graniță, la vest de soare”

 

Spoiler alert: Pretend you're happy when you're blue / It isn't very hard to do.

Era ca și cum desprindea cu privirile, ușor, toate straturile ce acopereau inima cuiva.

-Hajime, tristul adevăr este că există lucruri care nu mai pot merge înapoi. O dată ce pornesc înainte, oricâte eforturi ai face, ele nu se mai pot întoarce în punctul în care s-au aflat cândva. Dacă un lucru pornește strâmb, chiar dacă numai un pic , așa va merge până la capăt.

Lumea noastră este exact la fel. Dacă plouă, florile înfloresc, dacă nu, se veștejesc.Pe gândaci îi mănâncă șopârlele, pe șopârle, păsările. Până la urmă mor cu toții. Se alege praful.Moare o generație, apare alta.Așa e hotărât de sus. Fiecare trăiește în felul lui și moare în felul lui.Nu rămâne decât deșertul. Te rog să mă crezi că doar deșertul supraviețuiește.

-E greu de știut ce înseamnă un timp, mai ales pentru cineva care așteaptă.

-Sunt probabil momente când un asemenea cuvânt este necesar,situații în care este singurul cuvânt care se potrivește, a spus ea.

∾ Descriere ∾„Cartea de fata plătește cuvenitul tribut lecturilor din programele școlare obligatorii, semnalizând și în direcția familiarizării cu intertextualitatea postmodernista. La fel ca mișcarea – oarecum ludica – a segmentelor temporale, la fel ca hazardul dedublării, și chiar cel alteritatii eului. Cartea se instituie ca o lectura (nu numai) agreabila. Este o ilustrare a potentelor creatoare ale celor ce vin din vremurile postdecembriste spre lumea literara de astăzi. Aduce cititorului de toate vârstele speranța supraviețuirii romantismului, a elevației și densității ideatice în manifestări spirituale.” (Maria Stanciu)

„Putem schimba lumea în bine prin cuvinte, dar trebuie să le găsim pe acelea potrivite.”

Problema cea mai mare mi se pare faptul că nu alegem de cine ne îndrăgostim ,nici când ...

  Iar finalul? Dumnezeule ...  am plâns până mi s-au uscat ochii. Am fost devastată. Un final atât de dramatic scris într-o manieră atât de artistică încât nu am cum să nu îl apreciez. Pentru mine o carte genială conține un romance bun, personaje memorabile și un final care să îmi transmită emoții prin toți porii. Așa că , felicitări Mădă! Cartea ta a reușit să mă devasteze și să mă facă să o iubesc în același timp. Recomand din tot sufletul această carte , care din primul moment te atrage cu coperta și, mai apoi, cu conținutul ei spectaculos.

-Da...Eu sunt...Al tău pentru totdeauna!

Cred că o singură dată în viață ne este dat, dacă se întâmplă și atunci ,să întâlnim un om care să ne dea cu totul peste cap și niciodată să nu mai fim aceeași persoană ca înainte. 

Nu ești obosit atunci când ești fericit. Fericirea nu doare, nu te obosește și nu-ți apasă sufletul, fericirea te face să plutești. 

Începută ca un schimb de mesaje inițial inocent pe e-mail, o legătură încheiată în urmă cu douăzeci de ani revine în viața Dorei ca un cutremur care-i va zgudui viața din temelii: o dragoste irațională, profundă, care sfidează fără drept de apel timpul, distanța și convențiile sociale.Într-un ritual frenetic al seducției, iubirea renăscută dintre  Dora și Călin pune într-o nouă perspectivă criza de la patruzeci de ani, sacralitatea căsniciei, condiția de părinți, locul acordat vieții profesionale și personale, noile tehnologii care ne invadează viața. Rămâi insula mea de canabis descrie coliziunea a două lumi diferite, între care singura punte este dragostea.Ca într-o zi care se repetă la nesfârșit, protagoniștii se regăsesc în fața acelorași alegeri, din care ar trebui să învețe cum să-și schimbe destinul.Vor reuși?

„Era ca și cum personajul jocului virtual amenința dintr-odată să iasă din ecran, invadând realitatea. Nu voia să îl vadă! Sau voia,dar nu era momentul. Nimic nu era posibil! Îți dorise atâția ani să îl vadă și acum , când își dorea mai puțin, o anunța pe nepusă masă că va trebui să facă față unei întâlniri.”

„Dar pentru Dora, plecarea încetase să mai existe altfel decât ca dată fatidică în calendar. O moartea anunțată. Până atunci, nimic nu mai exista. Călin era tot universul ei. Știa că pleacă, știa că George este alesul rațiunii ei, dar în inimă nu exista decât un singur loc. Iar acela era ocupat. Fusese singurul moment de echilibru în povestea lor. Se iubeau profund savurând fiecare clipă ce le rămăsese.”

 „ „Nu-ți face griji. Vii să te adorm în brațe?”

              „Credeam că n-o să-mi mai propui” ” 

„E irațional ce simt când sunt cu tine ... făcu o pauză pentru a-și face curaj, apoi continuă : și e greu de formulat fără a cădea în clișee. Știi cum e când un stol de fluturi își ia zborul? Ei bine, asta simt eu când sunt cu tine. De fapt,nu. E suficient să mă gândesc la tine, nu contează distanța, și se declanșează instantaneu. Nu pot controla nimic. Asta simt... îi spuse ea zâmbind cu ochii.”

„Trecutul nu-l putem schimba,viitorul nu-l putem ști.Carpe diem.” 

∾Descriere∾
Refuzat şi dezamăgit, Jace este hotărât să își schimbe viaţa, să ajungă cineva cu adevărat important. Toate acestea doar pentru a o face pe Renee să regrete că l-a refuzat. După zece ani deja trecuţi, el se întoarce în oraşul de care fugise pentru atât de mult timp. Şi cu toate că ajunge în New Jersey cu un gând, destinul îl îndreaptă către o femeie ştearsă pe care o întâlneşte într-o cafenea.
Brooklyn nici că vede vreun băiat în al său viitor, în afara personajelor masculine din cărţile pe care le scrie. Se mulţumeşte cu viaţa ei decentă şi monotonă, până când un bărbat chipeş pe care l-a întâlnit într-o cafenea începe să-i dea lumea peste cap.
Un început de poveste obişnuit, cu un final de excepţie.

„Realitatea era mult mai dulce ca orice sentiment pe care-l trăise prin pielea vreunui personaj.”

„-Am putea lua cina împreună. 

   Jace trase cu ochiul. 

   Brooklyn îl studie. 

 -Nu îmi place să mănânc în oraș, îi spuse roșcata. 

 -După câte văd, ai cumpărat destulă mâncare pentru două persoane. 

  -Sau poate am cumpărat mai multă pentru mine. 

   Jace nu luă în considerare remarca ei. Intenționa să o convingă să cineze împreună. 

   - De unde știu eu că nu ești vreun violator, vreun criminal în serie? îl întrebă. 

  - Poate pentru că, în cazurile de mai sus, deja aș fi reușit să-mi îndeplinesc scopurile. 

  -Poate că-ți place să te joci cu victima și doar apoi ajungi la finalul dorit. 

  -Sau poate vreau doar să iau cina cu o femeie frumoasă.”

„- De asta am început să scriu . Scriam lucruri pe care mi le doream. Scriam lucruri pe care știam că nu le voi trăi. Se pare că m-am înșelat.”

„ - Ar trebui să înveți să iubești , Jace . Nu știi să o faci, nu încă. Și-mi pare al naibii de rău că nu te-am făcut să simți fiorii dragostei, dar sunt sigură că există femeia care va reuși să facă asta în locul meu . Undeva, în această lume ... Iar atunci când o vei întâlni, să-ți aduci aminte de ceea ce zic acum. Nu fii prea îngâmfat, ca să treci pe lângă ea și să o eviți. Învață să iubești, Jace, pentru că iubirea definește omul. ”

„-Câteodată suntem datori vieții cu o doză mai mare de rău, iar alteori e vorba de o cantitate mai mică, dar nicidecum nulă, spuse fata privind cerul negru fără stele. Cred că suntem doi ghinioniști conștienți că fără rău, nu am putea cunoaște binele. Dar chiar și așa, de ce trebuie să existe un antonim pentru fericire?”

„Ploua, iar ei îi plăcea ploaia. Îi iubea mirosul. Și sunetul pe care îl făcea. Îi plăcea să privească picurii căzând sau doar să stea sub ei când toată lumea se ascundea. Și iubea să facă asta singură.”

   „ Seventeen-year-old Alice and her mother have spent most of Alice’s life on the road, always a step ahead of the uncanny bad luck biting at their heels. But when Alice’s grandmother, the reclusive author of a cult-classic book of pitch-dark fairy tales, dies alone on her estate, the Hazel Wood, Alice learns how bad her luck can really get: her mother is stolen away―by a figure who claims to come from the Hinterland, the cruel supernatural world where her grandmother's stories are set. Alice's only lead is the message her mother left behind: “Stay away from the Hazel Wood.”
Alice has long steered clear of her grandmother’s cultish fans. But now she has no choice but to ally with classmate Ellery Finch, a Hinterland superfan who may have his own reasons for wanting to help her. To retrieve her mother, Alice must venture first to the Hazel Wood, then into the world where her grandmother's tales began―and where she might find out how her own story went so wrong.”