Începută ca un schimb de mesaje inițial inocent pe e-mail, o legătură încheiată în urmă cu douăzeci de ani revine în viața Dorei ca un cutremur care-i va zgudui viața din temelii: o dragoste irațională, profundă, care sfidează fără drept de apel timpul, distanța și convențiile sociale.Într-un ritual frenetic al seducției, iubirea renăscută dintre  Dora și Călin pune într-o nouă perspectivă criza de la patruzeci de ani, sacralitatea căsniciei, condiția de părinți, locul acordat vieții profesionale și personale, noile tehnologii care ne invadează viața. Rămâi insula mea de canabis descrie coliziunea a două lumi diferite, între care singura punte este dragostea.Ca într-o zi care se repetă la nesfârșit, protagoniștii se regăsesc în fața acelorași alegeri, din care ar trebui să învețe cum să-și schimbe destinul.Vor reuși?

„Era ca și cum personajul jocului virtual amenința dintr-odată să iasă din ecran, invadând realitatea. Nu voia să îl vadă! Sau voia,dar nu era momentul. Nimic nu era posibil! Îți dorise atâția ani să îl vadă și acum , când își dorea mai puțin, o anunța pe nepusă masă că va trebui să facă față unei întâlniri.”

„Dar pentru Dora, plecarea încetase să mai existe altfel decât ca dată fatidică în calendar. O moartea anunțată. Până atunci, nimic nu mai exista. Călin era tot universul ei. Știa că pleacă, știa că George este alesul rațiunii ei, dar în inimă nu exista decât un singur loc. Iar acela era ocupat. Fusese singurul moment de echilibru în povestea lor. Se iubeau profund savurând fiecare clipă ce le rămăsese.”

 „ „Nu-ți face griji. Vii să te adorm în brațe?”

              „Credeam că n-o să-mi mai propui” ” 

„E irațional ce simt când sunt cu tine ... făcu o pauză pentru a-și face curaj, apoi continuă : și e greu de formulat fără a cădea în clișee. Știi cum e când un stol de fluturi își ia zborul? Ei bine, asta simt eu când sunt cu tine. De fapt,nu. E suficient să mă gândesc la tine, nu contează distanța, și se declanșează instantaneu. Nu pot controla nimic. Asta simt... îi spuse ea zâmbind cu ochii.”

„Trecutul nu-l putem schimba,viitorul nu-l putem ști.Carpe diem.” 

∾Descriere∾
Refuzat şi dezamăgit, Jace este hotărât să își schimbe viaţa, să ajungă cineva cu adevărat important. Toate acestea doar pentru a o face pe Renee să regrete că l-a refuzat. După zece ani deja trecuţi, el se întoarce în oraşul de care fugise pentru atât de mult timp. Şi cu toate că ajunge în New Jersey cu un gând, destinul îl îndreaptă către o femeie ştearsă pe care o întâlneşte într-o cafenea.
Brooklyn nici că vede vreun băiat în al său viitor, în afara personajelor masculine din cărţile pe care le scrie. Se mulţumeşte cu viaţa ei decentă şi monotonă, până când un bărbat chipeş pe care l-a întâlnit într-o cafenea începe să-i dea lumea peste cap.
Un început de poveste obişnuit, cu un final de excepţie.

„Realitatea era mult mai dulce ca orice sentiment pe care-l trăise prin pielea vreunui personaj.”

„-Am putea lua cina împreună. 

   Jace trase cu ochiul. 

   Brooklyn îl studie. 

 -Nu îmi place să mănânc în oraș, îi spuse roșcata. 

 -După câte văd, ai cumpărat destulă mâncare pentru două persoane. 

  -Sau poate am cumpărat mai multă pentru mine. 

   Jace nu luă în considerare remarca ei. Intenționa să o convingă să cineze împreună. 

   - De unde știu eu că nu ești vreun violator, vreun criminal în serie? îl întrebă. 

  - Poate pentru că, în cazurile de mai sus, deja aș fi reușit să-mi îndeplinesc scopurile. 

  -Poate că-ți place să te joci cu victima și doar apoi ajungi la finalul dorit. 

  -Sau poate vreau doar să iau cina cu o femeie frumoasă.”

„- De asta am început să scriu . Scriam lucruri pe care mi le doream. Scriam lucruri pe care știam că nu le voi trăi. Se pare că m-am înșelat.”

„ - Ar trebui să înveți să iubești , Jace . Nu știi să o faci, nu încă. Și-mi pare al naibii de rău că nu te-am făcut să simți fiorii dragostei, dar sunt sigură că există femeia care va reuși să facă asta în locul meu . Undeva, în această lume ... Iar atunci când o vei întâlni, să-ți aduci aminte de ceea ce zic acum. Nu fii prea îngâmfat, ca să treci pe lângă ea și să o eviți. Învață să iubești, Jace, pentru că iubirea definește omul. ”

„-Câteodată suntem datori vieții cu o doză mai mare de rău, iar alteori e vorba de o cantitate mai mică, dar nicidecum nulă, spuse fata privind cerul negru fără stele. Cred că suntem doi ghinioniști conștienți că fără rău, nu am putea cunoaște binele. Dar chiar și așa, de ce trebuie să existe un antonim pentru fericire?”

„Ploua, iar ei îi plăcea ploaia. Îi iubea mirosul. Și sunetul pe care îl făcea. Îi plăcea să privească picurii căzând sau doar să stea sub ei când toată lumea se ascundea. Și iubea să facă asta singură.”

   „ Seventeen-year-old Alice and her mother have spent most of Alice’s life on the road, always a step ahead of the uncanny bad luck biting at their heels. But when Alice’s grandmother, the reclusive author of a cult-classic book of pitch-dark fairy tales, dies alone on her estate, the Hazel Wood, Alice learns how bad her luck can really get: her mother is stolen away―by a figure who claims to come from the Hinterland, the cruel supernatural world where her grandmother's stories are set. Alice's only lead is the message her mother left behind: “Stay away from the Hazel Wood.”
Alice has long steered clear of her grandmother’s cultish fans. But now she has no choice but to ally with classmate Ellery Finch, a Hinterland superfan who may have his own reasons for wanting to help her. To retrieve her mother, Alice must venture first to the Hazel Wood, then into the world where her grandmother's tales began―and where she might find out how her own story went so wrong.”