1 apr. 2020

Favoritele lunii martie 2020 / Ten / Corp / Păr


Bună, dragilor!

Revin astăzi cu o nouă postare legată de produse cosmetice. Perioada aceasta de stat acasă mi-a permis să mă ocup mai mult de mine şi să testez tot felul de produse. A fost o luă destul de bună din acest punct de vedere şi am reuşit să pun mâna şi pe nişte noutăţi. Aşa că hai să începem.

Ten




1. Apă Micelară Bifazică îmbogăţită cu Apă de Albăstrele de la Garnier

Mereu am avut o problemă cu demachiantele. Am tenul destul de sensibil, iar unele fie mă irită, fie îmi dau o senzaţie neplăcută lipicioasă. Chiar pot spune că am trecut prin multe cu ele, iar noutatea aceasta de la Garnier a fost cea mai mare realizare pe luna aceasta. Ador faptul că nu lasă tenul uleios după utilizarea sa, în schimb lăsând o senzaţie catifelată. Mirosul este doar subtil şi simt că îşi face treaba, curăţând pielea foarte bine.

2. Volcano Mask de la Garnier

Tot de la capitolul Garnier cred că mi-am găsit masca de faţă preferată. La începutul izolării am decis că o să o fac o ocazie pentru puţin me time, aşa că am pus în coş vreo 10 tipuri diferite de măşti. Însă aceasta a fost singura care m-a impresionat. Este destulă pentru 4 utilizări şi lasă tenul într-o stare vizibil îmbunătăţită. Pe lângă faptul că micşorează porii, dă tenului o strălucire care durează cam două zile de la utilizare.

3. Crema Solare Antirughe SPF + 50 de la Vogliadisole

Printre noile mele pasiuni se numără şi alergatul, problema fiind tenul meu alb care se arde uşor. Datorită acestei creme tenul meu este foarte protejat. Am observat că este o cremă foarte rezistentă, chiar şi la transpiraţie şi este plăcut faptul că nu se amestecă pe faţă lăsând-o lipicioasă.

4. Balsam de buze din gama First Snowflakes de la Yves Rocher

Prin decembrie am luat în prostie rujuri, balsame de buze şi toate cele. Dacă esti ca şi mine din categoria cu buze uscate la schimbările de anotimp, atunci ştii cât de greu este să găseşti ceva hrănitor, dar care să nu lase senzaţia aceea că ţi se împrăştie pe toată faţa. Balsamul de buze de la Yves Rocher face parte din tratamentul meu zilnic şi nu aş renunţa la el pentru nimic în lume.



5. Brumisateur Facial Spray de la Evian

Nu aş putea fără acest spray. De obicei îl folosesc când ajung acasă de la alergat şi îmi simt tenul foarte uscat. Mă simt ca o nouă persoană după ce mă dau cu el. Intră repede în piele şi o lasă fină  şi cu o senzaţie de prospeţime.


Păr


6. Spray Conditioner with avocado oil de la Nature Box

A fost pentru prima dată când am folosit produse de la Nature Box şi deşi auzisem multe despre ele nu am ştiut cât de eficiente sunt. Când vine vorba de părul meu, rămâne foarte sârmos după spălare şi stă în toate direcţiile. Spray-ul acesta se utilizează pe părul încă umed. După ce îl folosesc, las părul să se usuce natural, iar ca rezultat final, el rămâne foarte moale.

Corp


7. Body Lotion with cold pressed macadamia oil de la Nature Box

Am o obsesie în toată regula legată de creme de corp şi nu contează în ce magazin intru mereu ies cu una.  Crema aceasta a fost în regulă, are un parfum pur si simplu superb ce rezistă şi a doua zi. Pe lână asta, lasă pielea catifelată. Singurul lucru cu care încă nu sunt tare mulţumită este că nu intră complet în piele.

Sper că v-a plăcut postarea, iar dacă aveţi întrebări sau sugestii nu ezitaţi să îmi scrieţi :)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu