SPOILER ALERT:
Sunt greşeli pentru care plăteşti toată viaţa. Una dintre ele este că m-am măritat cu un monstru. Durerea nu o să dispară niciodată.
Dacă nu aţi citit Refugiul de la Stiilhouse Lake, vă invit să citiţi recenzia AICI. A fost una din lectrurile mele preferate din 2019 şi nu pot zice că am fost dezamăgită de această continuare alertă şi plină de suspans.
Despre ce este Coşmarul de la Killman Creek?
Acţiunea continuă fix de unde s-a oprit în primul volum. După ce Melvin scapă din închisoare, Gwen este nevoită să fugă împreună cu copiii ei, însă după aflarea unor informaţii decide că s-a săturat să fie victima. Acum ea va deveni prădătorul, urmând să îşi vâneze fostul soţ, chiar dacă acest lucru ar costa-o viaţa.
Cartea este relatată din patru perspective: Gwen, Sam, Lanny şi Connor, lucru care creşte dinamica lecturii. Povestea este categoric mult mai complexă decât în volumul anterior. Secrete ies la iveală, iar Gwen este nevoită să lupte nu numai împotriva lui Mel, ci împotriva lumii întregi.
Ce mi-a plăcut ?
Doamne... simt că am doar cuvinte de laudă pentru cartea aceasta. Am observat o evoluţie foarte frumoasă faţă de volumul anterior. Ca şi structură, faptul că am primit perspectiva tuturor personajelor principale a fost ca o gură de aer curat. În felul acesta am putut analiza povestea din mai multe unghiuri şi am reuşit să conectez toate punctele. Încă un aspect plăcut a fost scurtarea capitolelor. Dacă mă urmăriţi de ceva timp, ştiţi că nu îmi plac capitolele lungi, deoarece îmi pierd răbdarea.
De asemenea, evoluţia relaţiei dintre Gwen şi Sam a fost un vis împlinit. Am avut parte de toată durerea combinată cu dragoste şi încă puţină suferinţă. Mi-am dorit încă din prima carte ca legătura lor să fie pusă în evidenţă, deoarece personajele lor au fost potrivite.
Gwen a fost şi a rămas pentru mine un model. Nu pot să cred ce evoluţie a avut pe parcursul celor două volume. Dacă la început a fost Wonder Woman, modelul feminin indestructibil, în a doua parte a fost distrusă din toate părţile, făcută bucăţi, trădată , dar ea a continuat să lupte. M-am simţit ca un spectator care stă pe margine şi încurajează. Îmi venea să îi scutur bine de tot pe cei din jurul ei, am plâns cu ea şi am râs cu ea.
Dar vorbesc foarte serios când spun că atâta cât am suferit la cartea asta, nu am făcut-o de mult. Mi-a rupt inima. La un moment dat fiecare pagină a fost dureroasă pornind de la şoc la lacrimi. Plot twist-ul a fost GENIAL. Cred că era ultimul lucru la care m-aş fi aşteptat. Dar când vine vorba de thriller-ele lui Rachel Caine am învăţat să mă iau după metoda go with the flow, deoarece toate emoţiile intră în joc şi tot ce poţi să faci este să citeşti în continuare.
Îmi spun că este adevărat- doar aşa poţi fi convingător când spui o minciună. Să fii tu însuţi convins că este adevărul.
Ce nu mi-a plăcut?
Unul dintre personajele care m-a enervat cumplit a fost Connor. Mi-a fost greu să mă decid dacă ori este prea fraier când vine vorba de luat decizii, ori e prea matur emoţional dar influenţabil. Dar în orice caz, asta nu schimbă faptul că a luat mereu cele mai proaste decizii.
Coşmarurile încetează a mai fi înspăimântătoare atunci când te trezeşti.
Cui o recomand?
Tuturor. Adică, oameni buni, o carte de genul acesta găseşti poate de 2 ori în viaţă. Plină de suspans, intrigă şi mister, Coşmarul de la Killman Creek te va ţine ca pe ace. Eu deja urmăresc site-ul editurii să văd când va fi tradus următorul volum.
Trecutul nu rămâne niciodată cu adevărat în urmă. E în fiecare celulă din corpul nostru, în fiecare respiraţie, în fiecare clipă. Acum ştiu asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu