Carrie - Stephen King

SPOILER ALERT:

„A luat-o spre oraș. Dom’le arăta groaznic. Avea pe ea un soi de rochie de petrecere, ce mai rămăsese din ea, și era udă toată de la hidrantul ăla și plină de sânge. Arăta de parcă tocmai se furișase afară dintr-un accident de mașină. Da’ rânjea. În viața mea n-am mai văzut așa un rânjet. Era ca un cap de mort. Și-și tot privea mâinile și le freca de rochie, încercând să le șteargă de sânge și zicându-și că n-o să scape de el în veci și cum o să verse șiroaie de sânge peste tot orașul și-o să-i facă să plătească.”

Despre ce este Carrie?

Carrie White este o adolescentă de 16 ani care trebuie să îndure umilinţele provocate de colegi şi violenţa mamei sale. Acţiunea începe din momentul în care Carrietei îi vine prima menstruaţie în duşurile de la şcoală, iar colegele sale decid că este un prilej bun pentru a o înjosi. Însă ele nu realizează că au dat naştere unei forţe mai presus de gândurile lor. Astfel, Carrie îşi redescoperă puterea - telekinezia - care în trecut a făcut ravagii. Desigur, nici acasă viaţa nu îi este mai uşoară alături de o fanatică religioasă care o maltratează la fiecare gest. Acum, cu noile sale puteri , Carrie este pregătită să îi înfrunte pe toţi cei ce şi-au bătut joc de ea. Şi ce dulce îi va fi răzbunarea....

Ce mi-a plăcut?

Unul dintre aspectele care m-a îndemnat să continui lecturarea acestei cărţi a fost tensiunea pe care Stephen King o construieşte pas cu pas. Ce e drept, mă aşteptam să fie o poveste mai scary. A fost interesant modul în care autorul a organizat cartea, adăugând pe parcurs fragmente din articole ale supravieţuitorilor, dar şi explicaţii cu privire la puterile protagonistei. Am savurat stilul de scriere al lui Stephen King care te lasă pe margine aşteptând pe nerăsuflate deznodământul.

Deşi este scrisă mai ciudat, mesajul are un impact foarte puternic. În puţinele pagini ale acestui roman descoprim cât de puternic este afectat un om în funcţie de reacţiile celor din jur. Cu siguranţă povestea ar fi luat-o în altă direcţie dacă oamenii vedeau cu adevărat sufletul lui Carrie. Stephen King arată cât de uşor le este oamenilor să se urască între ei. Nu contează că nu există un motiv anume, pentru că nu trebuie unul. Este de ajuns o vorbă ieşită de la locul ei pentru a distruge un suflet pur, iar Carrie este manifestarea în formă fizică a sentimentelor care în mod normal stau ascunse într-un colţ al sufletului aşteptând să explodeze.

Ce nu mi-a plăcut?

În primul rând aş vrea să le menţionez aici pe Chris şi Margaret White. Pur şi simplu au fost cele mai stupide personaje peste care am dat în viaţa mea.

Apoi aş vrea să vorbesc despre situaţiile în care a fost pusă protagonista. Eu, una, am fost foarte şocată şi dezgustată. Cum este posibil ca un om să treacă prin astfel de lucruri şi să mai fie normal după aceea, pentru că eu nu aş putea. Iar modul în care Carrie a întors lucrurile în favoarea ei a fost pur şi simplu admirabil.

Mă aşteptam la mai mult suspans, sau măcar ceva ce să merite titlul de horror. Aşteptam cu nerăbdare scena balului care îmi promitea o experienţă unică, înfricoşătoare, de genul în care să nu mai poţi dormi după sau să dea coşmaruri, iar ce am primit a fost nici un sfert din ce am aşteptat.

Cui recomand această carte?

Cărţile lui Stephen King nu sunt pentru oricine. Încă nu sunt sigură că sunt pentru mine, având în vedere că am simţit nevoia să îi dau 3 steluţe din 5 pe Goodreads. Pe lângă subiectele sensibile abordate ( abuz, umilire în public ), limbajul este unul foarte colorat. Din aceste puncte de vedere am simţit o exagerare, în locul efectului horror pe care a vrut să îl producă.