21 mai 2019

Negrese - gustoase şi uşor de făcut


Eu sunt o mare amatoare de dulciuri, aşa că am decis ca în fiecare săptămână să fac câte un desert diferit. Săptămâna aceasta, atracţia a fost legată de negrese. Am căutat mult până am găsit o reţetă care să mă mulţumească şi sunt foarte mândră de ceea ce a ieşit. 

Aşa că voi da startul la o nouă categorie pe acest blog, legată de reţete pe care le puteţi face cu ce  găsiţi prin casă.

Ingrediente:

1 cană de lapte  (250 ml)
1 şi 1/2 zahar (300 gr)
1 cană făină  (300 gr)
200 gr unt
3 linguri cacao
1 praf copt
3 ouă

Mod de preparare:

Se pun într-o cratiţă untul, laptele, zahărul şi cacao şi se lasă la foc mic până când devine omogen, după care se dă deoparte şi se lasă la răcit.

După ce s-a răcit, se adaugă gălbenuşurile, făina şi praful de copt şi se încorporează.

Se bat albuşurile spumă şi se adaugă la compoziţia obţinută.

Se toarnă compoziţia în tava tapetată cu hârtie de copt şi se coace în cuptorul preîncălzit pentru 30-40 de minute. Nu trebuie lăsată mai mult, pentru că altfel ea va deveni uscată.

După se lasă la răcorit, iar la final se serveşte cu un glob de îngheţată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu