Prima dată când m-am lăsat distrusă de această carte a fost acum 4 ani. De atunci în fiecare an iau următorul volum de pe listă. Aşadar, cum anul acesta apare cel de-al patrulea şi ultim volum, am decis să recitesc toată seria. Înainte de a începe să vă vorbesc concret despre subiectul său şi despre ce am simţit când am citit-o, vreau să vă recomand ca atunci când o începeţi să aveţi şi celălalte volume lângă voi, pentru că Regina Roşie are capacitatea de a vă şoca şi de a vă lăsa fără cuvinte. Cu mine exact aşa a fost.
Într-o lume divizată după culoarea sângelui, Mare Barrow, protagonista noastră, este nevoită să facă orice pentru supravieţuire. Chiar dacă acel orice înseamnă să fure, să mintă sau să facă lucruri ilegale. Ea este o roşie , o fată din clasa de jos. Faţă de argintiii care au puteri şi sunt trataţi ca nişte zeităţi, roşii sunt consideraţi nişte nimicuri. Şi aceasta ar fi fost şi soarta lui Mare dacă nu l-ar fi întâlnit pe Cal, un străin fermecător, dar care îi dă toată lumea peste cap, obţinându-i o slujbă la palat.
Însă, uneori, lucrurile bune devin un blestem şi ne forţează să trecem prin nişte experienţe îngrozitoare şi marcante. Aşa că Mare este vârâtă în această lume nebună, condusă de oameni cruzi care nu se dau înapoi când e vorba de a ucide. Printr-un accident banal, aş zice eu, ea descoperă că deţine puteri pe care nici argintiii nu le au. Mare este forţată să ia o nouă identitate sub numele de Mareena Titanos şi să uite de viaţa ei de odinioară. În schimb va trebui să se căsătorească cu Maven , al doilea moştenitor şi fiul unei femei nemiloase care are capacitatea de a influenţa gândirea.
Pe parcursul acestei cărţi am simţit bucurie, tristeţe, am râs cu lacrimi dar am şi plâns cu ele. Am simţit trădarea şi şocul pe pielea mea şi încă nu îmi vine să cred când mă gândesc la finalul acela care, după 4 ani , tot îmi aduce suferinţă. Cartea aceasta te învaţă că, uneori, trebuie să ai încredere şi în creierul tău, nu numai în inimă. Ca personaj, mi-a plăcut de Mare. Cred că pentru independenţa ei şi nevoia de a-şi proteja persoanele dragi. Deşi, în unele momente aş putea spune că mi-a şi displăcut pentru naivitatea de care a dat dovadă.
Şi chiar dacă majoritatea îl favorizează pe Cal, în inima mea Maven are un loc special. De ce? Habar nu am. Poate din cauză că am eu un soft spot pentru personajele care încearcă să se depăşească pe sine, sau pentru cele care dau o aură mai dark poveştii.
Desigur, lucrurile se complică atunci când apare o ameninţare pentru palat sub numele de Garda Stacojie, iar personajele noastre au de luat nişte decizii dificile.
Pot spune că am avut sentimente mixte cu această carte. Am iubit-o pentru momentele amuzante şi dulci. Am iubit personajul lui Maven care a fost complex şi foarte fain conturat. Pe Cal l-am agreat, dar cam atât. Şi apoi ... am urât-o pentru acel final şi pentru durerea pe care mi-a provocat-o. Chiar pot spune că am petrecut nopţi întregi cu lacrimi şi furie devorând această capodoperă şi nu am lăsat-o până la final . După mine , Regina Roşie merită toată admiraţia, este o carte foarte bine scrisă şi deloc clişeică, un lucru care m-a intrigat la nebunie.Pentru mine o carte bună este aceea care, pe lângă că mă ţine ca pe ace, nu devine previzibilă. Aşa că vă zic încă o dată: CITIŢI CARTEA ASTA CĂ MERITĂ.
Şi nu uita:
Oricine poate tăda pe oricine.
Într-o lume divizată după culoarea sângelui, Mare Barrow, protagonista noastră, este nevoită să facă orice pentru supravieţuire. Chiar dacă acel orice înseamnă să fure, să mintă sau să facă lucruri ilegale. Ea este o roşie , o fată din clasa de jos. Faţă de argintiii care au puteri şi sunt trataţi ca nişte zeităţi, roşii sunt consideraţi nişte nimicuri. Şi aceasta ar fi fost şi soarta lui Mare dacă nu l-ar fi întâlnit pe Cal, un străin fermecător, dar care îi dă toată lumea peste cap, obţinându-i o slujbă la palat.
Însă, uneori, lucrurile bune devin un blestem şi ne forţează să trecem prin nişte experienţe îngrozitoare şi marcante. Aşa că Mare este vârâtă în această lume nebună, condusă de oameni cruzi care nu se dau înapoi când e vorba de a ucide. Printr-un accident banal, aş zice eu, ea descoperă că deţine puteri pe care nici argintiii nu le au. Mare este forţată să ia o nouă identitate sub numele de Mareena Titanos şi să uite de viaţa ei de odinioară. În schimb va trebui să se căsătorească cu Maven , al doilea moştenitor şi fiul unei femei nemiloase care are capacitatea de a influenţa gândirea.
Pe parcursul acestei cărţi am simţit bucurie, tristeţe, am râs cu lacrimi dar am şi plâns cu ele. Am simţit trădarea şi şocul pe pielea mea şi încă nu îmi vine să cred când mă gândesc la finalul acela care, după 4 ani , tot îmi aduce suferinţă. Cartea aceasta te învaţă că, uneori, trebuie să ai încredere şi în creierul tău, nu numai în inimă. Ca personaj, mi-a plăcut de Mare. Cred că pentru independenţa ei şi nevoia de a-şi proteja persoanele dragi. Deşi, în unele momente aş putea spune că mi-a şi displăcut pentru naivitatea de care a dat dovadă.
Şi chiar dacă majoritatea îl favorizează pe Cal, în inima mea Maven are un loc special. De ce? Habar nu am. Poate din cauză că am eu un soft spot pentru personajele care încearcă să se depăşească pe sine, sau pentru cele care dau o aură mai dark poveştii.
- Lady Titanos, ai face mai bine să-ţi ascunzi sentimentele. N-o să te ducă nicăieri.
Desigur, lucrurile se complică atunci când apare o ameninţare pentru palat sub numele de Garda Stacojie, iar personajele noastre au de luat nişte decizii dificile.
În basme, fata săracă zâmbeşte când devine prinţesă.În acest moment, eu nu ştiu dacă voi mai zâmbi vreodată.
Pot spune că am avut sentimente mixte cu această carte. Am iubit-o pentru momentele amuzante şi dulci. Am iubit personajul lui Maven care a fost complex şi foarte fain conturat. Pe Cal l-am agreat, dar cam atât. Şi apoi ... am urât-o pentru acel final şi pentru durerea pe care mi-a provocat-o. Chiar pot spune că am petrecut nopţi întregi cu lacrimi şi furie devorând această capodoperă şi nu am lăsat-o până la final . După mine , Regina Roşie merită toată admiraţia, este o carte foarte bine scrisă şi deloc clişeică, un lucru care m-a intrigat la nebunie.Pentru mine o carte bună este aceea care, pe lângă că mă ţine ca pe ace, nu devine previzibilă. Aşa că vă zic încă o dată: CITIŢI CARTEA ASTA CĂ MERITĂ.
Şi nu uita:
Oricine poate tăda pe oricine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu