27 aug. 2017

Prințesa de hârtie (#1 Familia Royal) - Erin Watt




Despre :

Primul volum din seria Familia Royal
 #1 New York Times Bestseller

USA Today Bestseller

    Bani. Excese. Secrete. Intră în lumea familiei Royal. 
    Ella Harper e o supraviețuitoare – o optimistă pragmatică. 
    Viața ei n-a fost ușoară. S-a tot mutat din oraș în oraș împreună cu mama sa, chinuindu-se să facă rost de bani și sperând ca într-o zi să scape de sărăcie. 
    Dar mama ei a murit, iar Ella a rămas singură pe lume. 
    Acum îl cunoaște pe Callum Royal, un om de afaceri multimilionar, și viața ei se schimbă. Are parte de lux și de bogăție. Totuși, ceva ciudat se întâmplă în casa familiei Royal. 
    Cei cinci băieți ai lui Callum, toți irezistibili, ascund un secret. 
     Niciunul n-o vrea pe Ella în casa lor, mai ales Reed. Dar Ella se simte atrasă de el și va trebui să lupte din toate puterile să nu-i cadă în plasă... 
    Dacă vrea să rămână la familia Royal, trebuie să învețe regulile jocului. 
    Un roman incitant despre o Cenușăreasă a zilelor noastre și despre complicata lume a adolescenților americani bogați.
"Un roman de care nu te poți dezlipi! O poveste de iubire pentru adolescenții care caută ceva în spiritul seriei Gossip Girl." - Kirkus Reviews
"Replici savuroase, personaje provocatoare și un final surprinzător!" - Rockstars of Romance
"Dacă vrei o carte care să te acapareze cu totul și să te vampirizeze (în cel mai bun sens, desigur), atunci trebuie să citești Prințesa de hârtie!" - New Chicks on the Blog​








Părerea mea:

   Cu toții am fost avertizați că băieții din familia Royal ne vor distruge. Eu nu am ascultat și m-am apucat de această carte și nu pot spune că am fost dezamăgită.Pe tot parcursul cărții am stat cu sufletul la gură și am fost devastată de emoții.

    Dar ajunge cu mine și cu emoțiile mele și să trecem la Ella Harper. Mi-a plăcut de ea ca protagonistă din prima clipă , deoarece am putut observa că are un caracter puternic și nu m-am înșelat în această privință . Când era de 15 ani a fost nevoită să își vadă mama stingându-se încet din cauza cancerului. Acest  lucru a împins-o să se angajeze la un club de streaptasse ca să câștige bani pentru medicamente. Ea nu și-a cunoscut niciodată tată , totuși Ella deține un ceas care i-a aparținut, de care este foarte legată. 

     Callum Royal pare la început un bărbat misterios care susține că este cel mai bun prieten al tatălui ei care a decedat cu puțin timp în urmă. El decide că este timpul ca Ella să meargă să locuiască cu el și cu fiii lui.Și astfel se deschide o ușă nouă pentru protagonista noastră. Într-un fel mă așteptam ca ea să ajungă să fie împreună cu unul dintre băieții Roya, dar nu mă așteptam la ceea ce a urmat.

       Reed. Gideon. Easton. Sawyer. Sebastian. Cinci băieți de bani gata , înfumurați și nesimțiți din prima clipă. Ella a fost nevoită să le suporte porcăriile , atât cele de acasă, cât și cele de la școală și mai mult de atât , fiecare dintre cei cinci băieți deține un secret. Ea devine apropiată cu fiecare , mai puțin cu Gideon. Dar cel mai mult mi-a plăcu că în ciuda „ urii” băieților față de această fată pe care se pare că au judecat-o greșit, ei rămân uniți și o primesc în familie ca o membră Royal.

       De asemenea mi-a plăcut personajul întruchipat de Valerie care devine cea mai bună prietenă a Ellei.

       Țin să menționez că preferații mei dintre băieții Royal sunt Reed și Easton ( o să înțelegeți de ce). Între Reed și Ella se creează o legătură  , chiar dacă el se comportă cel mai mizerabil cu ea și o acuză că stă acolo doar pentru banii tatălui ei , care din coincidență este împreună cu o femeie mult mai tânără decât el, pe nume Brooke. El își dă seama cât de greșit s-a comportat cu ea și astfel ajung la o prietenie cu scântei. Relația dintre ei devine tot mai intensă și încearcă din răsputeri să o ascundă de Callum.

       Dar finalul m-a șocat. Nu mă așteptam la așa ceva , și ia uite că s-a întâmplat. Liniștiți-vă că nu vă spun finalul, ci doar atât : citiți cartea!



Citate:

„Talentul meu , dacă am vreunul, e capacitatea mea de a crede că ziua de mâine poate fi mai bună. Nu știu de unde am moștenit optimismul ăsta.”


„Callum m-a luat cu forța din Kirkwood  și m-a adus în orașul ăsta necunoscut să fac față fiilor lui nesimțiți.”





Alte cărți din serie :
2. Broken Prince ( Reed and Ella)
3.Twisted Palace (Reed and Ella)
4.Fallen Heir ( Easton and Hartley)
5.Cracked Kingdom (Easton and Hartley)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu