Când eram tânăr credeam că pot salva lumea. Am renunțat între timp la acest deziderat, iar astăzi încerc să mă salvez pe mine și nici de asta nu sunt sigur că voi reuși. Ce știu însă cu siguranță este că voi milita întotdeauna pentru exprimarea emoțiilor și de către bărbați. Am crescut cu prototipul bărbatului rigid, care dă cu pumnul în masă pentru a se face liniște, al bărbatului care nu plânge, căci doar fetițele plâng, care nu își arată și nu își acceptă slăbiciunile. Spre binele tuturor, acest model arhaic ar fi bine să devină obsolet cât mai curând. Romanul „Dama de Treflă“ este prima mea încercare mai consistentă de a scrie despre bărbații care vorbesc despre ceea ce simt.
Foarte rar mi se întâmplă să primesc o carte și să stau minute lungi numai pentru a-i admira coperta , deoarece „Poveste în Zodia Cancerului” reprezintă ea însăși o comoară. Voi începe prin a spune că nu am citit foarte mulți autori români , deoarece aveam impresia că nu toți reușesc să se muleze pe stilul meu, iar cartea lui Marius m-a făcut să îmi schimb radical această perspectivă. Mulți autori spun că își pun sufletul în cărțile lor , însă aceasta este una dintre puținele romane care m-au făcut să realizez că atunci când scrii o carte , aceasta trebuie să conțină atât fărâme din sufletul scriitorului, cât și din cel al cititorului.
Fiecare dintre noi, iubitorii de lectură , vom găsi anumite pasaje în care ne vom identifica cu personajul, ori situația. Acestea se vor diferenția de la om la om, însă eu pot spune că am fost atrasă în acest vârtej al sentimentelor amplificate și mi s-a ivit ocazia de a explora o perspectivă pe care nu am întâlnit-o prea des în cărțile pe care le-am citit.
Cartea îl are ca personaj central pe Marius, care descoperă că o dată în viață, într-un anumit moment , planetele se aliniază, iar Universul te pune în fața celei mai mari provocări de care ai avut parte. Ei bine, provocarea lui constă în cunoașterea unei femei care i-a schimbat radical viața, aceasta fiind numită DT sau Dama de Treflă.
El și-a început călătoria spre cunoașterea sinelui când fosta lui soție a pus capăt unei căsătorii care a durat 10 ani. În acel moment începe să intre în tiparul omului care vrea să găsească ce a pierdut, și ce modalitate mai bună de a face asta dacă nu cu ajutorul rețelelor de socializare. Astfel, cunoașterea lui DT creează un torent de sentimente în inima lui. Mi-a plăcut faptul că nu a fost bazată strict pe povestea de iubire nemuritoare , clasică , ci se axează pe importanța unei prietenii care trebuie să existe în orice relație dintre doi oameni . Astfel, am regăsit în povestea personajelor principale replici amuzante , piperate, care ne amintesc de ce iubim genul acesta de carte.
-Dar tu nu bei cafea, că îți pătează dinții albi! - îi reamintesc.
- Gogule! Eu nu beau cafea pentru că nu îmi place. Mie îmi place doar mirosul de cafea . Tu îmi iei o cafea , eu savurez mirosul și tu bei cafeaua mea . Ne-am înțeles? Și da! Cafeaua îți pătează dinții ! Să știi și tu asta!
DT iubește viața și o trăiește din plin, lucru admirat de Marius. Astfel, el este impulsionat să îi îndeplinească toate dorințele. Însă trecutul și prezentul se întrețes , iar ei doi au de înfruntat poate cea mai cruntă provocare . Ca în orice relație de prietenie, protagoniștii ajung să experimenteze diferite trasee și descoperă mai multe obstacole în calea lor . Apar secrete, înșelăciuni , dar nimic nu îl face pe Marius să renunțe la această femeie pe care o vede ca pe o zeiță. Nu am avut cum să nu mă raportez în paralel și la viața mea. Uneori îți dorești cu atâta ardoare ceva încât înveți pe parcurs cum să fii perseverent. Am adorat tot optimismul și firea lui atât de persistentă. M-a făcut să mă întreb : Oare noi, femeile , suntem chiar atât de oarbe?
Marius ( personajul) mărturisește că a fost crescut cu prototipul unui bărbat rigid. Că bărbații trebuie să fie stâlpul familiei, că ei trebuie să își ascundă sentimentele. Dar la urma urmei suntem cu toții oameni, iar Marius (autorul) evidențiază acest lucru în opera sa.Mă bucur din tot sufletul că am mi s-a oferit șansa de a citi această carte, deoarece cred din tot sufletul că noi, ca ființe, avem datoria de a ne salva pe noi înșine, de a ne da seama că drumul nu se termină nicicând și că uneori trebuie să o iei de la capăt pentru a găsi soluția problemelor tale. Nu știu dacă am reușit să redau în cuvinte cât de tare m-a fascinat această carte , dar da : am savurat-o de la început până la final. Mi-a trezit toate emoțiile, iar limbajul încărcat cu metafore mi-a topit ,la propriu, inima. Așadar, aștept ca în viitor să mai citesc cărți scrise de Marius, deoarece am fost foarte impresionată de acest roman de debut.
Puteți comanda cartea de AICI„Viața ne pune în mod repetitiv în același context până ne învățăm lecția.Odată învățată, ai șansa să treci mai departe. Dacă nu te prinzi că întâmplările se aseamănă și dacă nu schimbi ceva, îți poți foarte ușor, petrece tot restul vieții prins într-o mlaștină emoțională, din care mai ai șanse să ieși abia în viața următoare. ”
Alte citate/ fragmente:
„A ne dori ceea ce nu avem și a nu ne dori ceea ce avem este una din cele mai ilogice caracteristici ale speciei umane.”
„Dragostea este un copil, pe care trebuie să-l crești cu aceeași grijă și devotament cu care îți crești fii și fiicele, cu singura diferență că , la un moment dat, îți vei dori ca proprii tăi copii să se mute la casele lor, dar nu vei dori să pierzi niciodată copilul numit Dragoste.”
„Fără suferință , nu există dezvoltare . Acesta este premiul acelora ce suferă. Iar când suferința ia sfârșit, dezvoltarea rămâne, ba chiar are șanse să continue să crească , ceea ce face ca drumul parcurs să fi fost justificat.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu