9 oct. 2022

Prima mea cutie de la Buzzstore - Produse de la Yves Rocher

octombrie 09, 2022 0



    Căderea părului este un fenomen natural, considerat normal în condiţiile în care firele de păr se regenerează, însă poate deveni o problemă, atunci când firele pierdute nu sunt înlocuite de altele noi. Este important să acţionezi rapid, încă de la apariţia acestei probleme şi să îţi salvezi părul, folosind produse de îngrijire care să încetinească mecanismul de cădere a părului. Îţi prezentăm gama de produse anti-cădere a părului de la Yves Rocher care combină formule bogate în ingrediente de origine naturală, provenite din plante recoltate și cultivate în câmpurile proprii din Franța, conform principiilor agroecologiei, oferind astfel un sprijin natural pentru îngrijirea părului tău. Mai mult, flacoanele produselor sunt realizate din plastic 100% reciclat si reciclabil, cu grijă pentru mediul înconjurător. În această campanie te vei bucura de un tratament complet pentru un păr frumos şi scalp rezistent: Şamponul stimulator si Balsamul fortifiant împotriva căderii părului îmbogățite cu extract de Lupin alb, curăță cu delicatețe, fortifică și încetineșc mecanismul de cădere a părului*. Extractul de Agave dublează microcirculația de la nivelul scalpului, pentru a-i permite părului să crească mai puternic și mai frumos. Cura intensivă anti-căderea părului acționează asupra celor 3 cauze ale căderii părului: 
# Înmulțește numărul de fire de păr în fază de creștere. 
# Sporește creșterea părului. 
# Încetinește mecanismul de cădere a părului


     Am fost foarte entuziasmată când am primit prima mea cutie de la @the_buzzstore_ro . Am fost interesată de această campanie care promova un tratament anti-căderea părului în parteneriat cu @yvesrocherro .

    De o jumătate de an părul meu este vopsit, iar acest lucru a avut consecințe. Părul meu și-a pierdut din strălucire și cădea tot mai des.

    Am fost destul de surprinsă după ce am început să folosesc cura anti-cădere a părului. Am utilizat-o pe părul uscat, deoarece nu am dorit să duc fiolele cu mine la sală ( și ca o paranteză, portfardul primit în pachet este foarte util pentru a-mi transporta produsele și arată de nota 10). Așadar, am început să le folosesc pe părul uscat o dată la două zile așa cum scria pe cutie. Ador faptul că părul nu rămâne uns la final. Mirosul este ciudățel dar trece în timp.

     Cât despre șampon și balsam, chiar lasă părul mai strălucitor și neted. Încă după prima utilizare am văzut o schimbare.



2 aug. 2020

Umbre de ieri - Sandra Brown

august 02, 2020 0

    

SPOILER ALERT:
Dacă ochii erau într-adevăr oglinda sufletului, Leigh ştia că putea avea încredere în el.

Leigh Bransom conduce singură pe o autostradă din Texas, când își dă seama că primul ei copil își va face apariția mai repede decât se aștepta. Îngrozită de ceea ce i se poate întâmpla și neștiind ce să facă, se trezește cu un străin care oprește camioneta și se oferă să o ajute.

Astfel, soarta îl aduce în viața ei singuratică pe chipeșul Chad, care reușește să umple golul lăsat de moartea soțului ei, ucis într-o misiune periculoasă. Chad Dillon are o meserie care îl expune permanent pericolului și un trecut ce a rămas un mister pentru toată lumea. Acum este hotărât să rămână alături de Leigh, de care se îndrăgostește nebunește.

Dar nu există nici o garanție că iubirea lui o poate proteja de cel mai crunt coșmar – acela de a-l pierde din nou pe bărbatul de lângă ea. Deși Leigh își învinge temerile și se lasă pradă unei pasiuni așa cum nu mai cunoscuse până atunci, fericirea îi este spulberată când secretele lui Chad ies la iveală – iar trecutul amenință să se repete.

Bună, dragilor!

După cum ştiţi sunt o mare amatoare a colecţiei de Cărţi Romantice de la editura Litera. Şi totuşi încă nu citisem nimic de Sandra Brown, cunoscută pentru poveştile ei cu tentă psihologică şi acţiune constantă. Ce e drept, am fost reticentă şi am ales o lectură scurtă de doar 220 de pagini. În felul acesta puteam testa apele, cum s-ar zice. M-a uimit modul în care scrie şi uşurinţa cu care am parcurs cartea.

Iniţial nu mi-a plăcut. Am început-o acum multe luni, am abandonat-o după 30 de pagini. Ideea este că la început romance-ul pare oarecum forţat. Este genul de dragoste la prima vedere care nu mă convinge de chimia dintre protagonişti. Desigur, este doar o părere personală. Îmi place să găsesc o tensiune explozivă între personaje, acel slow burn intens care te face să aştepţi cu sufletul la gură să se întâmple ceva. De aceea iubesc atât de mult ideea de friends to lovers sau enemies to lovers, deoarece personajele ajung să se cunoască destul de bine, de unde porneşte toată chimia. Însă nu am întâlnit aşa ceva în Umbre de ieri , lucru care m-a descurajat.

Cum a început să îmi placă? Simţeam nevoia de o lectură uşoară, care să nu mă încarce şi să îmi ofere o stare de bine. Şi chiar am găsit aceste lucruri în romanul Sandrei Brown. Am fost uimită de acurateţea cu care descria personajele, admirând curajul lui Leigh şi loialitatea lui Chad. Modul în care s-au întâlnit a fost total surprinzător. Ba mai mult, nu cred că am mai citit vreo carte în care protagonista să nască într-o camionetă pe marginea drumului ajutată de personajul masculin. Şi încă de la primele pagini! Faţă de alte cărţi, s-a pus accentul şi pe bebeluşul Sarah, autoarea făcând o treabă nemaipomenită pentru a da formă unei poveşti cât mai realiste.

Atât Leigh, cât şi Chad s-au confruntat cu pierderi imense şi chiar m-a sfâşiat modul în care cei doi îşi destăinuie temerile şi suferinţele. Familia ei mi-a amintit de părinţii lui Lorelai Gilmore (Gilmore Girls) cu acel aer de superioritate, vrând să controleze alegerile fiicei lor. De fapt cam toată cartea a mers în acea direcţie şi poate de aceea m-am conectat atât de mult cu povestea.

Aşadar, nu pot spune că a fost o carte genială, care m-a şocat, dar nici rea nu a fost. Chiar şi în lipsa unui plot consistent, am savurat fiecare pagină care îmi dezvăluia un romance dulce şi simplu. Nu cred că a fost cea mai bună carte scrisă de Sandra Brown, dar cu siguranţă m-a făcut să doresc alte romane scrise de ea.

29 iul. 2020

O nouă şansă ( #2 Seria Again ) - Mona Kasten

iulie 29, 2020 0
SPOILER ALERT:
-Nu vreau să stau să mă uit cum dansezi cu un alt tip. Cum preferi să te atingă altcineva. Şi-a strecurat un braţ în jurul taliei mele, de parcă ar fi avut dreptul să mă atingă aşa.
Cum poți să repari o inimă frântă?

Allie și Kaden predau ștafeta iubirii celor mai buni prieteni, iar de îndată ce Dawn îl cunoaște pe Spencer, simte că ceva e pe cale să se întâmple.

Sentimentele de dragoste se înfripă din ce în ce mai mult în inima protagonistului, însă Dawn e convinsă că orice ai face, la final vei fi rănit. Spencer e hotărât să-i arate contrariul și începe o bătălie în care iubirea devine cea mai puternică armă.

Steagul alb se ridică abia atunci când Dawn află că în spatele poveștii lui de viață se ascund răni emoționale adânci. Acum două suflete se întâlnesc cu adevărat și pornesc într-o călătorie la finalul căreia speră să se vindece reciproc.

O poveste despre puterea dragostei de a duce pasiunea dincolo de cer, o gură de aer proaspăt presărată cu o iubire de neuitat ce te poartă cu pași repezi spre a valora mai bine micile bucurii ale vieții.

M-am îndrăgostit de povestea dintre Allie şi Kaden, simţind că vreau tot mai mult. Seria Again a devenit una dintre preferatele mele în scurt timp şi nu ştiu dacă din cauza umorului care colorează paginile cărţilor sale sau pur şi simplu am devenit obsedată de starea de bine pe care o transmite. Dar cu siguranţă o recomand din toată inima iubitorilor de romance care vor o pauză şi doresc să pătrundă într-un univers colorat de voie bună. După un reading slump masiv am dat gata O nouă şansă în două zile ceea ce a fost o mare realizare. Nu m-am putut opri, nici când somnul voia să mă dea gata.

O nouă şansă prezintă povestea a două suflete rănite de trecut. În timp ce Spencer este gata să înceapă o relaţie serioasă, Dawn se ascunde în spatele unui zid care o va proteja în cazul unei posibile respingeri. Chiar dacă atracţia faţă de Spencer este acolo de la bun început, ea nu se simte pregătită să îşi pună din nou viaţa în mâinile unei persoane care poate să o judece.

Mi-a plăcut tare mult personajul lui Dawn, iar în unele aspecte am putut să mă identific cu ea. Este atât de speriată de ce cred cei din jurul ei, încât îşi scrie cărţile erotice sub un pseudonim. După o relaţie prea lungă  în urma căreia a rămas rănită se teme să se dăruiască, chiar şi unei persoane pe care o iubeşte. Am apreciat puterea de care dă dovadă şi modul în care face faţă criticilor. Spencer a fost preferatul meu, deşi în unele părţi am simţit că întrece limitele, nu am putut să nu apreciez modul în care îşi exprimă sentimentele faţă de Dawn.

-Dawn... Mi-a şoptit numele, de parcă ar fi îndurat chinuri cărora numai eu le puteam pune capăt. Îmi este foarte greu să nu te sărut când te uiţi la mine aşa.

Desigur, îi reîntâlnim pe Allie şi Kaden cu aceeaşi voioşie, lucru ce mi-a amintit de ce m-am îndrăgostit de ei. Îmi place cum Mona Kasten aduce la viaţă personaje vulnerabile care reuşesc să îşi înfrângă demonii cu puţin suport şi multă dragoste. Încă din primul volum m-a încântat ideea prieteniei dintre Allie şi Dawn, o dăruire totală şi fără aşteptări. Apar, desigur, noi personaje şi sunt foarte curioasă de povestea lor din următoarea carte. 

Nu pot spune că am întâlnit un major plot twist, dar  se concentrează pe partea de vindecare reciprocă. Ideea de friends to lovers este preferata mea (după hate to love, normal) şi am adorat cum a fost abordată în acest caz. 

O nouă şansă ne demonstrează că nu vei cunoaşte nici o persoană complet, dar mereu poţi să o ajuţi să se regăsească. Printr-o combinaţie inedită de umor şi dragoste, Mona Kasten ne oferă o poveste adorabilă care te ajută să crezi din nou în puterea iubirii.

Fragment din O nouă şansă- preluat de pe site-ul bookzone.ro

Trebuia să mă controlez când era atât de aproape de mine. Firește că instinctele mele reacționau la mirosul lui de mosc și la carisma pe care o iradia. Dar asta nu avea nimic de-a face nici cu mine, nici cu dorințele mele. Aveam nevoie de distanță, pentru că voiam să împiedic căldura din stomacul meu să mi se ridice în obraji, pe care să-i transforme în două roșii. Unor fete le stă bine cu această roșeață. Arată de parcă tocmai s-ar întoarce de la o plimbare plăcută de iarnă. Eu, în schimb, mă acopăr de pete, întâi pe gât și apoi pe întreaga față, unde se răspândesc în mod inegal – numai bine nu îmi stă! În plus, nu voiam să mă înroșesc tocmai din cauza lui Spencer.
De parcă mi-ar fi citit gândurile, s-a îndreptat din nou și mi-a ridicat geanta de pe podea cu o mișcare rapidă.
– Hei! am strigat eu și am sărit în sus, vârându-mi iute mâinile în mânecile hainei. Când m-am răsucit, am văzut că Spencer coborâse deja un întreg rând de scări. Dă-mi-l înapoi pe Watson! S-a oprit pe hol și și-a înălțat privirea spre mine.
– Watson? Ca John Watson?
Am încuviințat și mi-am înfășurat din mers eșarfa în jurul gâtului, în timp ce Spencer râdea sincer, din adâncul pieptului.
– Dacă ai ști cât de mult îmi doresc să te invit la o ieșire în oraș, acum, în secunda asta!
Am oftat. Așa făcea de o jumătate de an. Mă invita la întâlnire aproape zilnic, și de fiecare dată îl refuzam.
Nu ieșeam la întâlniri. Nu voiam să ies la întâlniri. Și, oricât de mult și-ar fi dorit-o corpul meu, nu voiam să i-l mai dăruiesc niciunui tip.
– Știi care e răspunsul meu, i-am spus, oprindu-mă cu o treaptă deasupra lui. Acum, ne priveam ochi în ochi.
Am văzut albastru. Ochi albaștri și un rânjet deschis.
– Dar vii cu mine, nu?
– De parcă mi-ai da de ales, am comentat.
În clipa următoare, a sărit peste restul scărilor, cu Watson ostatic sub braț.
Acela a fost răspunsul lui.


26 iul. 2020

În lumina stelelor ( #1 Insula Surorilor ) - Nora Roberts

iulie 26, 2020 0
        
SPOILER ALERT:
Simplu ca o dorinţă, complex ca iubirea. Periculos, poate, ca un fulger. Puterea este un risc. Este şi o bucurie.
Când Nell Channing ajunge pe încântătoarea insulă Trei Surori, crede că a găsit în sfârșit un refugiu în care să scape de soțul abuziv și de viața înfiorătoare de care a fugit în urmă cu opt luni. Dar nici măcar în acest loc liniștit, Nell nu se simte pe deplin în largul ei. Având grijă să își ascundă adevărata identitate, ea își găsește o slujbă și începe să își exploreze sentimentele pentru șeriful insulei, Zack Todd. Dar există o parte din ea pe care nu i-o poate dezvălui – pentru că trebuie să-și păstreze secretele, dacă nu vrea ca trecutul să o ajungă din urmă. Un cuvânt neatent, o dezvăluire întâmplătoare, și viața pe care și-a creat-o cu grijă poate fi distrusă într-o clipă. Tocmai când începe să creadă că poate să se elibereze complet de temeri, Nell își dă seama că in sula se află sub stăpânirea unui blestem cumplit – care nu poate fi înlăturat decât de descendentele celor Trei Surori. Iar acum, cu ajutorul a două femei puternice și înzestrate, Nell trebuie să găsească puterea nu doar să-și salveze noul refugiu, ci și dragostea și pe ea însăși.

De obicei mă înţeleg bine cu cărţile Norei Roberts, însă de această dată simt că am îmbătrânit cu 30 de ani doar citind În lumina stelelor. Nu pot spune că a fost oribilă, dar nu mi-am găsit nici interesul pentru ea. Cred că marea mea problemă a fost că nu m-am putut conecta cu personajele principale şi mi s-a părut o carte în genul de romance standard care nu aduce nimic nou. Dar încercând să văd o parte pozitivă, mi-au plăcut mult restul personajelor şi am găsit interesantă şi povestea din spatele acţiunii.

Unele lucruri erau prea preţioase pentru a le lăsa în urmă.

Povestea călătoreşte până în 1692 când trei femei se luptă pentru viitorul lor, având o legătură mai puternică decât cea de sânge. Ele sunt vrăjitoare şi pentru a scăpa de procesele din Salem îşi fac o insulă care să le protejeze. Însă acest lucru nu funcţionează aşa cum şi-ar fi dorit, iar acţiunea se continuă în 2001 cu povestea lui Nell Channing. Scăpată dintr-o relaţie abuzivă, este mai hotărâtă ca niciodată să îşi formeze propria sa viaţa, să îşi găsească un cămin, iar acest lucru o duce pe Insula Surorilor.

Dacă viaţa nu ar fi plină de greşeli, ar fi îngrozitor de plictisitoare.

Nu pot spune că am reuşit să mă conectez cu ea, dar am apreciat modul în care îşi construieşte noua sa viaţă, găsind prietene loiale precum Mia şi Ripley, alături de care împărtăşeşte o conexiune extrem de puternică. Dintre ele, Ripley a fost preferata mea, genul de personaj puternic, conştient de sine, dar care totuşi îşi neagă puterile magice, în pofida faptului că ştie cât de puternice pot fi. Cred că ea a fost cea mai realistă.

După părerea mea erau mulţi bărbaţi idioţi pe lume. Şi cei mai mulţi dintre ei ajungeau să se izbească de femei încăpăţânate.

Povestea de dragoste dintre ea şi Zack a fost cam seacă. Aşteptam artificii, dar am primit doar o scânteie în schimb. A început ca orice romance standard, cu dragoste la prima vedere. El este bărbatul puternic de care jură că nu se va îndrăgosti, iar el vrea din prima mai mult. Chiar şi relaţia lor a fost foarte previzibilă, la fel ca şi punctul culminant şi finalul. Şi aş vrea să vorbim despre modul în care o tratează, ştiind că a fost abuzată. Pe lângă faptul că o tot ,,forţează'' să fie într-o relaţie cu el, omul ăsta are nişte comentarii total nepotrivite care m-au făcut să mă întreb: oare cine este personajul negativ din carte?

-Poţi să te prefaci că nu observi aşa ceva. Îi dădu părul ud la o parte de pe faţă, apoi îşi lăsă mâna acolo. Dar nu înseamnă că nu există.

Dar într-o notă mai optimistă, mi-a plăcut ideea satului în care toţi se cunosc şi sunt precum o mare familie. De asemenea, prietenia dintre cele trei fete mi s-a părut o idee super, deşi este un element comun în trilogiile Norei Roberts. A fost un fel de combinaţie între Blestemul mării şi Nestemate din soare, dar care a fost un fail total la partea de romance. Povestea a avut şi un strop de fantasy cu accentul pe ritualuri şi practici ale magiei. A fost interesant să aflu mai multe lucruri pe partea de ocult şi mi-a plăcut cum a dat o formă mai deosebită acţiunii.

Puţine lucruri sunt mai anoste decât limitele

Dar aceasta este doar părerea mea. Cu siguranţă am citit cărţi mult mai bune scrise de Nora Roberts şi poate mi-ar fi plăcut dacă o citeam acum câţiva ani. Însă nu am cum să privesc cu ochi buni modul în care Nora abordează situaţia lui Nell.


24 iul. 2020

Istoria secretă - Donna Tartt

iulie 24, 2020 0
                  
SPOILER ALERT:
Este posibil ca la un moment dat în viaţă să fi avut un număr nedeterminat de istorii, dar acum nu mai există alta. Aceasta este singura istorie pe care voi fi vreodată capabil să o povestesc.

Sub influența charismaticului lor profesor de limbi clasice, un grup de tineri inadaptați, inteligenți și excentrici de la un colegiu de elită din New England descoperă un mod de a gândi și de a trăi cum nu se poate mai diferit de existența banală a contemporanilor lor. Dar când depășesc granițele moralității, viața lor se schimbă profund și pentru totdeauna, și descoperă cât de greu poate fi să trăiești cu adevărat și cât de ușor este să ucizi.

Donna Tartt, câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru romanul Sticletele, s-a impus ca o autoare extrem de talentată cu Istoria secretă, un roman remarcabil – convingător și elegant, dramatic și ludic, un adevărat clasic contemporan.

Excelent; în loc de obișnuitul mix de sex, droguri și rock-and-roll din colegiu, Donna Tartt a descoperit o inimă a întunericului împietrită și înfiorătoare, demnă de tragedia greacă; un roman alert și plin de tensiune... un thriller care dă de gândit. Newsday

Un roman tulburător, captivant, genial. The Times

Dacă nu ai auzit de Donna Tartt, probabil trăieşti într-o peşteră. Cel puţin eu asta am făcut până acum trei luni când am dat peste cărţile ei. Ca multe alte lecturi, fie iubeşti Istoria secretă, fie o urăşti. Am fost atrasă din prima clipă de ea şi de autoarea misterioasă care publică o carte o dată pe deceniu. Adică ce operă de artă poţi găsi în aproape 900 de pagini, câte gânduri şi idei? Mă aşteptam la o atmosferă întunecată, un grup de studenţi de elită dedicaţi literaturii antice şi crime cu sânge rece. Însă povestea în sine este mult mai complexă, mult mai întunecată şi, cu siguranţă, mult mai răvăşitoare.

Frumuseţea este teroare. Vrem să fim devoraţi de ea, să ne ascundem în acea flacără care ne rafinează.

Într-unul din interviurile sale, Donna Tartt spune că un thriller adevărat este cel în care tu eşti conştient de bomba de sub masă. Dar nu ştii când urmează să explodeze. Şi poţi doar să aştepţi şi să iei parte la ororile ce urmează. Cartea începe direct, din perspectiva lui Richard Papen, un student sărac ce este prins în misterul din jurul unui grup de tineri înstăriţi şi pretenţioşi  care îl influenţează spre comiterea unei crime.

Dar cât de înălţător este să le eliberezi dintr-o singură lovitură! Să cânţi, să urli, să dansezi desculţ în pădure în toiul nopţii, fără conştiinţa morţii, asemenea unui animal! Acestea sunt mistere de o forţă incomensurabilă!

Ca şi Richard, am fost hipnotizată de stilul excentric şi enigmatic al lui Julian Morrow, profesorul de greacă antică care îşi începe orele cu fraze precum ,,Sper că suntem gata cu toţii să părăsim lumea fizică şi să intrăm în cea sublimă.''. Iniţial a fost unul dintre personajele mele preferate, cum au fost cu toţii ( not you, Bunny!), dar nimic nu durează veşnic. Încă de la primele pagini începe o degradare a sufletului prezentă în fiecare personaj. 
Richard este mai hotărât ca niciodată să pătrundă în lumea mistică a literaturii împreună cu alţi cinci studenţi cu gusturi clasice în materie de îmbrăcăminte şi literatură. Henry Winter a fost sufletul întregii acţiuni şi m-a uimit modul în care inteligenţa lui superioară cu trăsături sociopatice a condus întreaga carte. Şi nu e de exclus nici faptul că în timpul liber îl traduce pe Milton în latină doar pentru că sună mai bine. Am fost atrasă nu doar de inteligenţa lui, cât şi de modul în care se dedică marilor filozofi căutând sens acolo unde nu este. Francisc Abernathy a fost cel mai scump dintre toţi, cu o sensibilitate aparte care îl plasează în categoria celor buni. Camilla şi Charles MacCauley sunt nişte gemeni blonzi cu gusturi asemănătoare şi un trecut întunecat. Ei au reprezentat o provocare pentru mine şi încă nu ştiu ce să cred despre ei. Sau cel puţin despre Camilla, având în vedere că îl urăsc pe Charles . Şi în final Bunny Corcoran. Bunny.... a fost cu adevărat un specimen şi nu ai cum să îl placi. Chiar dacă sunt unele momente în care poţi să îi înţelegi tumulul interior, toate deciziile pe care le ia sunt nepotrivite, puţin spus.


Corect.Frumuseţea este rareori fină sau consolatoare. Dimpotrivă. Adevărata frumuseţe este întotdeauna cumva primejdioasă.

Donna Tartt a ales să studieze frumuseţea ca subiect principal şi ce metodă mai bună de a face asta decât sub forma unei bacanale, un ritual prin care oamenii se lepădă de sine pornind într-o călătorie dominată de pofte carnale şi dansuri nocturne închinate lui Dionysius. Astfel, ea dă startul unui joc psihologic şi intelectual. Oare cine rezistă în faţa presiunii? Oare cine va exploda? Sunt multe variante în care ar fi putut decurge lucrurile, iar finalul? Să spunem  că nu mai sunt aceeaşi după 900 de pagini în care tot vrei mai mult şi mai mult. Ce îmi place mie la Donna este că îşi oferă timpul necesar să scrie. Nu se grăbeşte să sară cu capul înainte, ci caută sensuri şi informaţii. De aceea Istoria secretă nu este doar despre un grup de puşti bogaţi care vor să îşi facă propriul cult, ci o sursă foarte bună de a privi lucrurile din altă perspectivă şi de a obţine noi cunoştinţe.

Nu ne place să recunoaştem acest lucru, a continuat Julian, dar ideea de pierdere a controlului îi fascinează în primul rând pe cei care pun mare preţ pe stăpânirea de sine, aşa cum facem noi.

Nu pot să jur cu mâna pe inimă că o să vă placă tuturor. Mulţi veţi considera această poveste ca fiind total deplasată şi veţi renunţa în faţa prostiei lui Richard. Însă unii dintre voi veţi fi vrăjiţi de Donna Tartt şi de modul în care explorează conştiinţa umană, realizând un tablou realist ca răspuns la întrebarea: ce se întâmplă când te laşi influenţat de cei din jurul tău?

...nicăieri, niciodată nu au pus atât de mulţi oameni atât de multă credinţă în minciuni şi transformare şi moarte, moarte, moarte.

Un lucru unic la cartea Donnei este modul în care descrie sezoanele. Efectiv poţi să simţi cum fiecare anotimp pătrunde în sufletul tău. Modul în care a construit iarna a fost atât de realist, încât am simţit cum mă înconjoară frigul. Şi totuşi, în acelaşi timp, descrierea a fost prea multă în unele părţi şi aşteptam să se întâmple ceva.

Am găsit interesant modul în care am perceput personajele. Toţi sunt ciudaţi şi chiar siniştri în unele părţi, fac lucruri îngrozitoare şi chiar pot spune că sunt nişte persoane îngrozitoare. Şi totuşi mă captivează şi simt că vreau ca toţi să aibă parte de un happy end. Dar normal că este o carte scrisă de Donna Tartt aşa că îţi recomand şerveţele de calitate şi nişte ciocolată.

...puţini dintre noi ştiu că dragostea este un stăpân aspru, necruţător. Unul se pierde pe sine de dragul celuilalt, dar prin asta devine înrobit celui mai capricios dintre zei.

În concluzie, Istoria secretă este o carte oribilă şi genială în acelaşi timp. Ea depăşeşte graniţele moralului şi te trimite pe un teritoriu necunoscut unde tot ce poţi să faci este să te uiţi cum totul se destramă pas cu pas. Dar este şi o carte plină de umor inteligent şi magie oferită de modul în care sunt descrise împrejurările. Aş vrea ca mai multă lume să vorbească despre ea, deoarece fiecare rând este ca o gură de aer proaspăt.

9 iul. 2020

Secretele unei vieţi uimitoare. Descoperă bucuria de a trăi - Gaur Gopal Das

iulie 09, 2020 0

SPOILER ALERT:
Există multe moduri de a-i percepe pe ceilalţi. Ar trebui să începem să-l alegem pe cel care amplifică pozitivul şi evită negativul.
Primul pas spre găsirea unei soluții e să ai un prieten care să-ți asculte problemele și să discute cu tine. Cartea aceasta este prietenul de care ai nevoie!

Secretele unei vieți fericite. Descoperă bucuria de a trăi! e un ghid simplu și eficient care ne ajută să navigăm printre provocările de zi cu zi pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții și a reduce stresul.

Gândește-te că viața e ca o călătorie cu mașina, iar fiecare roată a mașinii înseamnă un punct de echilibru: viața personală, relațiile cu cei din jur, viața profesională și contribuția socială. Asta vei găsi între paginile cărții. O abordare pe cât de unică, pe atât de complexă, scrisă de unul dintre cei mai apreciați ghizi spirituali ai epocii moderne.

De-a lungul vieții împărțim timp și spațiu pentru oamenii și lucrurile care ne înconjoară, așteptând ca fericirea să vină automat în schimbul energiei pe care o depunem. Însă, fericirea vine atunci când ne simțim împăcați și fericiți cu viața pe care o trăim.

Nu degeaba se spune să ai grijă de obiceiurile tale pentru că ele vor deveni acțiuni. Iar aceste acțiuni ne îți modelează viața. Secretul e că mereu există soluții, iar această carte îți va arăta cum integritatea, fericirea și echilibrul pot construi viața pe care ți-o dorești.

A călători înseamnă a te descoperi! Gaur Gopal Das ne arată că fericirea nu e mereu unde ne așteptăm, dar poate fi găsită chiar și la capătul unui drum care pare fără sfârșit.

Cartea lui Gaur Gopal Das a venit la momentul potrivit. De câteva săptămâni mă chinuiesc să găsesc o carte care să mă prindă, dar să mă atingă şi la suflet. Văzând lumea prin ochii acestui călugăr indian am fost convinsă că viaţa este uşoară dacă avem un echilibru între viaţa personală, relaţii, viaţa profesională şi contribuţia socială. Iar pentru a înţelege mai bine aceste aspecte, el le-a redactat sub forma unei călătorii cu maşina, fiind el însuşi părtaş la ea.

Pornind de la o simplă cină la Lalita şi Harry, ajungând la partea în care Harry se oferă să îl conducă spre templu, Gaur Gopal Das ne prezintă cât de mult ne poate afecta viaţa modul în care percepem tot ce ne înconjoară prin prisma unor poveşti trăite de el şi legende specifice indiene. Iar ca puncte forte ale acestei cărţi au fost testele de la finalul ei şi rezumatul de la sfârşitul  fiecărui capitol care au făcut ca lecturarea să fie şi mai simplă.

Roata 1: Viaţa personală

În enenţă, acesta a fost capitolul meu preferat. El se concentrează pe îngrijirea sinelui. Gaur Gopal Das a spus pe parcursul acestei lecturi că nu îi putem ajuta pe alţii, dacă nu ne ajutăm pe noi. Aşa că el ne propune numeroase soluţii printre care şi practicarea recunoştinţei, deoarece ne suntem datori să vedem partea plină a paharului. Ca oameni suntem responsabili pentru modul în care reacţionăm, gândim şi comportăm. Iar prin această metodă putem să cădem la un echilibru intern între inimă, minte şi spirit. De ce să ne concentrăm pe răul ce s-ar putea întâmpla când avem capacitatea de a privi spre lucrurile bune ce le avem, care sunt cu noi în prezent. Astfel, suntem încurajaţi să spunem stop şi să ne trăim viaţa în acest moment.

Roata 2: Relaţii

Partea care mi-a atras atenţia a fost cea despre iertare. Cum îţi dai seama când cineva îţi merită iertarea? Şi mai important: cum poţi ierta o persoană pe care o iubeşti, dar parcă îţi este imposibil să o faci? Ei bine, aici găseşti toate răspunsurile, deoarece avem un ghid pas cu pas care ne învaţă cum să ne controlăm impulsurile şi să gândim la rece situaţiile din jurul nostru.

Experienţa nu este ceea ce i se întâmplă unui om, ci cum reacţionează el la ceea ce i se întâmplă.

Roata 3: Viaţa profesională

Am fost competitivă de când mă ştiu. Iar un lucru este clar: urăsc să pierd. Am aflat multe lucruri noi din acest capitol privind diferenţa dintre concurenţa sănătoasă şi cea nesănătoasă şi cum ne putem pune în acord cu sinele nostru când instinctele competitive vor să iasă la iveală.

Ai grijă de gândurile tale, ele se vor transforma în cuvinte. Ai grijă de cuvintele tale, căci ele se vor transforma în acţiuni. Ai grijă de acţiunile tale, căci ele se vor transforma în obiceiuri. Ai grijă de obiceiurile tale, ele se vor transforma în caracter. Ai grijă de caracterul tău, el va deveni destinul tău.

Roata 4: Contribuţia socială

Cum ar fi dacă toţi oamenii ar acţiona fără a aştepta laude? Este o legătură foarte puternică între roţile 1 şi 4, fiindcă nu poţi să te dăruieşi altor persoane şi să îţi împărtăşeşti dragostea faţă de omenire dacă nu ai rezervorul plin. De aceea avem nevoie de iubirea de sine, prin care ne recunoaştem valoarea ca să o putem vedea şi în ceilalţi.

Ar trebui să ne tratăm reciproc cu sensibilitate; atitudinea noastră faţă de viaţă afectează modul în care acţionăm în relaţiile noastre.

Aşadar, vă recomand cu cel mai mare drag Secretele unei vieţi uimitoare . Devin tot mai atrasă de cărţile de dezvoltare personală care mă ajută să fiu un om mai bun, să mă iubesc şi să îmi ating potenţialul. Gaur Gopal Das are un adevărat talent de povestitor, nefiind o carte de o dificultate exagerată, ci una care te invită să stai în pat cu o cană de ceai fierbinte şi să reflectezi asupra vieţii tale.


27 iun. 2020

Eşti un om frumos! Învaţă să te iubeşti. - Monica Mihai

iunie 27, 2020 0

SPOILER ALERT:
Şi aşa am învăţat că singurătatea este cea mai mare dovadă de putere pentru o femeie. Dacă o accepţi, dacă te împrieteneşti cu ea şi vezi ce are ea de oferit, puterea ta interioară devine mai indestructibilă ca niciodată. Şi să ştii că singurătatea nu are o ofertă prea bogată atunci când o accepţi şi te aşezi la masă faţă în faţă cu ea. Îşi termină repede cărţile şi dispare fără urmă. Dar fără excepţie, ea lasă în urma sa numai femei remarcabile.
Ești un om frumos! Învață să te iubești e călătoria sufletului către regăsire. E acel drum presărat cu iubire, suferință, speranță, credință, la finalul căruia vei descoperi sensul vieții și te vei iubi cu adevărat. Pentru asta ai nevoie de o abordare matură, asumată, a femeii plecată desculț pe drumul autocunoașterii, rămasă singură, dar a cărei dorință de a-și recăpăta valoarea și a fi fericită e mai presus de orice.

Citind această carte vei rezolva conflictul interior dintre ceea ce simți, ceea ce merită și ceea ce trăiești de fapt. Iar instrumentele practice de autocoaching și terapie pe care le vei găsi între rândurile cărții vor fi ajutorul tău de nădejde în a redescoperi bucuria de a trăi.

Cartea este pentru tine dacă:

- simți că nu poți fi fericită cu tine însuți
- vrei să devii o femeie completă, să te descoperi și să te iubești așa cum ești
- îți dorești să ai mai multă încredere în propriile tale forțe
- vrei să nu mai faci compromisuri pentru ceilalți
- ai mereu același tipar de relație care te dezamăgește
- simți că poți mai mult, dar te blochezi în trecut
- simți că poți mai mult, dar te blochezi în trecut
- ai nevoie de un sprijin în drumul către tine însuți
Ce se întâmplă când căutăm iubirea în persoanele din jurul nostru, deoarece în noi înşine nu este destulă? Şi cum putem să remediem acest lucru? Povestea Monicăi are un impact uriaş şi cred că reprezintă toate femeile. Presupun că toate am ajuns la un punct în viaţa noastră când parcă nu ne vedem valoarea. Când ne uităm în oglindă, vedem doar o străină. Iar ce era odată chipul nostru fericit, acum este umbrit de regret şi suferinţă.

Atunci când ai obosit să cauţi în jurul tău, întoarce-te la tine şi dă sens vieţii tale!

Monica Mihai ne oferă un alt drum, unul spre regăsire, căci ce este iubirea adevărată dacă nu iubirea de sine. Scopul ei a fost să găsească acea dragoste arzătoare alături de EL, concentrându-şi întreaga viaţă în jurul lui. Însă cum creştea iubirea faţă de el, a realizat că nu se mai recunoaşte. Ca şi cum ai merge pe un drum, dar ai greşit cărarea. Iar când şi el a plecat, tânăra a trebuit să facă faţă nu doar abandonului emoţional, dar şi acestei persoane care arăta ca ea dar se simte diferit.

Mi-au plăcut mult analogiile făcute. Într-un capitol este prezentată discuţia cu un călugăr de la mănăstirea Sihla care a avut un puternic impact atât asupra ei, cât şi a mea. Aceasta surprinde faptul că nu poţi să îi iubeşti pe cei din jurul tău, dacă nu îţi iubeşti sinele mai presus de orice. Altfel, dragostea pentru aproapele tău va fi una egoistă, mereu aşteptând o recompensă. Încă din prima clipă, tânăra îşi vede sinele ca pe un factor necunoscut şi încearcă să îl înţeleagă şi să îl alimenteze cu putere, dar singurul lucru de care are nevoie este tandreţe.

Apoi îmi aminteam de mama care îmi spunea mereu atunci când mă vedea tristă că iubirea înseamnă libertate şi să nu mă tem niciodată. Că dacă locul tău este lângă mine, tu ai să vii fără ca eu să ţi-o cer, fără ca eu să fac ceva supranatural. Ai să vii pentru că, în toată libertatea, tu ai să simţi şi ai să ştii că eu sunt femeia aia care şi-ar da bucăţi din suflet ca ţie să îţi fie bine şi uşor.

Ca oameni, avem tendinţa de a gândi prea mult. Ne lăsăm afectaţi de tot ce este în jurul nostru şi uităm de noi. Uităm să ne iubim, să ne acordăm atenţie şi mai ales uităm să ne ascultăm corpul. Uneori strigă după linişte , alteori după odihnă. La fel poate să îi fie sete de cunoştinţe sau simte nevoia să se deconecteze.

O idee care mi s-a părut genială este modul în care ea reuşeşte să abordeze situaţia, notând 12 lucruri de care are nevoie pentru a fi fericită. Şi faptul că EL nu a apărut în acea listă demonstrează că fericirea nu depinde de alţi oameni, ci de noi. Pe lângă aceste lucruri a mai adăugat un lucru important: TIMP. Nu poţi să faci o schimbare de aşa natură de pe o zi pe alta. Normal, suntem unici şi unii se vor adapta mai repede faţă de alţii. Dar trebuie să îţi oferi timp ca să te cunoşti şi să îţi permiţi să greşeşti.

În fiecare moment în care viaţa m-a pus jos, şi au fost multe aşa momente, mă consolam spunându-mi că oricât de greu îmi pare a fi acum acest moment, uneori este nevoie să priveşti viaţa din mai multe unghiuri.

Cartea în sine se citeşte repede, fiind o lectură uşoară. Dar în acelaşi timp este şi profundă, îndemnându-vă să porniţi într-o călătorie ce vă va schimba viaţa. Nu cred în ,,momentul potrivit'' , dar am impresia că fiecare persoană care va pune mâna pe această carte va fi atinsă de sinceritatea Monicăi şi va adopta o nouă perspectivă asupra vieţii.

Ca şi concluzie, Eşti un om frumos! Învaţă să te iubeşti. este o adevărată operă de artă care combină proza şi poezia cu ilustraţii tematice care nu lasă loc plictiselii. Cui o recomand? Tuturor. Cred că toţi avem nevoie să schimbăm modul în care privim lucrurile din când în când şi ce ocazie mai bună decât asta?


26 mai 2020

Diabolica (#1 Diabolica ) - S. J. Kincaid

SPOILER ALERT:
Numai că, uneori, soarta nu ne oferă alternativele pe care le preferăm, ci pe acelea pe care trebuie să le acceptăm în lipsa altora mai bune.
Nemesis e o Diabolică – un monstru, ar spune unii –, un umanoid creat în laborator special pentru Sidonia, fiica Senatorului von Impyrean. E nemiloasă, are o forţă fizică de temut şi i-a fost încredinţată o singură misiune: să ucidă pe oricine ar vrea să-i facă rău Sidoniei. Şi-ar da bucuroasă viaţa pentru ca aceasta să fie în siguranţă. Aşa încât atunci când Împăratul află de ereziile Senatorului Impyrean şi-i porunceşte să i-o trimită pe fiica lui la curtea galactică, Nemesis e cea care, deghizată, îi va lua locul Sidoniei. Odată ajunsă acolo, va descoperi că politica e un adevărat cuib de vipere, unde trebuie să se adapteze rapid pentru a supravieţui, folosindu-şi alte abilităţi decât cele fizice. Astfel, în mijlocul pericolelor şi al rebeliunilor, Nemesis îşi va descoperi umanitatea şi, poate, va găsi calea de a salva lumea.
Diabolica este o poveste despre curaj, maturitate şi găsirea identităţii, într-o lume în care nu ştii  cine îţi e prieten şi pe cine te poţi baza.
„Genul perfect de aventură care te lasă cu sufletul la gură.“ TeenVogue.com
„Diabolicii nu au fost creaţi pentru a fi umani. Singura iubire sau legătură afectivă pe care o vor cunoaşte vreodată e aceea pentru unica persoană de care sunt conectaţi. Nemesis se luptă constant, conştientizând faptul că nu ar trebui să fie altceva decât un ucigaş fără milă, însă, în acelaşi timp, ea începe să dezvolte relaţii cu aceia din jurul ei.“ TeenReads.com
#Bestseller New York Times

#Identitate & Prietenie

Sunt unele cărţi pe care doar ştii că le vei iubi. Ştii tu, momentul acela când o ţii în mână ,te uiţi la copertă  şi instinctul îţi spune că viaţa ta se va schimba de la prima pagină. Cam aceasta este, pe scurt, povestea mea cu Diabolica ( mulţumesc, @just_me_and_my_books!) .

Chiar nu ştiu de unde să încep, deoarece mi-a plăcut absolut toată cartea de la modul de scriere la evoluţia personajelor. O acţiune asemănătoare am întâlnit în Băiatul Echo de la Matt Haig, în care lumea cumpără roboţi umanoizi pentru a fi sclavi. Sau în cazul Diabolicilor pentru protecţie. Cum ar fi ca fiecare om să deţină o astfel de fiinţă? Un Diabolic ce poate gândi şi acţiona din proprie iniţiativă, dar care poate simţi doar emoţiile din fabrică, adică un gol profund şi o dragoste imensă pentru proprietar? Încă de la început, Nemesis a fost programată să o iubească pe Sidonia ,fiica Senatorului von Imperyan ,cu orice preţ şi să fie împăcată cu orice situaţie periculoasă în care s-ar afla, chiar dacă preţul ar fi propria sa viaţă. Se crede că Diabolicii nu au suflet, nu simt frica. Însă Nemesis este acaparată foarte des de ea.

Oamenii vorbeau atât de reverenţios despre afecţiune. Pentru mine era un chin. Nu îmi venea să cred că oamenii se bucură când simt aşa ceva. Cum putea cineva să găsească vreo plăcere în această nevoie chinuitoare de a-şi revendica o altă fiinţă umană?

Şi pentru a mai adăuga nişte condimente la lectura perfectă, acţiunea are loc în spaţiu, unde orice este posibil. Da, dacă eşti ca şi mine nu prea citeşti SF. Mereu le-am considerat cam plictisitoare şi nu reuşeam să îmi imaginez împrejurările. Dar tema aceasta alături de talentul lui S. J. Kincaid au făcut minuni.

A fost atât de palpitant să văd evoluţia ei pagină cu pagină. Am simţit că trăiesc alături de ea şi mă copleşeau aceleaşi emoţii. Când este trimisă sub acoperire pentru a lua parte la viaţa de la Curtea Galactică după ce tatăl Sidoniei a fost luat în vizor de către împărat, ea este nevoită să îşi schimbe total aspectul şi comportamentul. Ambele procese au fost împotriva firii unui Diabolic.

Iubirea era în calmul şi felul lui atent de a se purta, atât de diferit de al meu. Felul în care vedea cu zece paşi înaintea oricui, care contrasta cu nechibzuinţa mea. Faptul că nu se uita la mine ca la o creatură şi nu mă trata ca pe un animal sau ca pe un inferior, deşi, prin naştere, el era de fapt cu mult deasupra tuturor.

Ajunsă la curte, dă de cruzimea oamenilor care aşteaptă cu nerăbdare să facă o greşeală. Şi ca şi cum nu ar fi destul, este pusă faţă în faţă cu două comploturi care pot pune în pericol atât viaţa ei, cât şi a Sidoniei.

Am găsit prietenia lor uşor toxică. Înţeleg ideea de a-ţi da viaţa pentru cei la care ţii, dar faptul că relaţia lor se baza pe o reacţie chimică mi-a dat de gândit. Dar chiar şi aşa am apreciat modul în care Sidonia o încuraja pe protagonistă să îşi urmeze sentimentele şi să nu îi fie teamă să le exploreze. Am adorat personajul lui Nemesis. Foarte rar dau de o protagonistă care îmi merită toate laudele, pentru că sunt foarte mofturoasă. Dar modul ei de gândire, cum învaţă din greşeli şi descoperă teama, iubirea şi entuziasmul au fost un deliciu. 

Prinţul Tyrus a fost încă un personaj de care pur şi simplu m-am îndrăgostit. Este cu adevărat o minte sclipitoare şi cu 10 paşi înaintea duşmanilor săi. Mimând nebunia încă de la o vârstă fragedă, este mai pornit ca niciodată să întreacă limitele statutului său şi să preia tronul. Însă pentru acest lucru el are nevoie de protecţie. Şi cine poate fi mai potrivit decât o altă minte genială şi forţă fizică brută.

- Nu o să permit să ţi se întâmple asta, a zis răguşit. Poate că ţie nu îţi pasă de tine, dar mie da.

Relaţia lor a fost ceva neaşteptat şi totuşi binecuvântat pentru o iubitoare de romance ca mine. A reprezentat o provocare şi am urmărit cu suspans modul în care doi străini,care nu au simţit în viaţa lor puterea copleşitoare a sentimentelor, au reuşit să îşi găsească jumătatea unul în celălalt.

O carte cu adevărat copleşitoare, Diabolica m-a ţinut în priză încă de la început. Nu mă puteam opri, având în vedere că un moment de neatenţie mă putea propulsa în confuzie. Pe la final nu am mai suportat şi citeam printre degete, temându-mă pentru viaţa personajelor mele. Chiar pot să spun că S. J. Kincaid este un geniu malefic ce nu se teme să rănească inimile bieţilor cititori. Fiecare pagină a fost încă un pumnal în săracul meu suflet care de la prolog s-a consumat. Aşa că dacă ai nevoie de o lectură care (cum se zice) să scoată untul din tine, ai găsit-o. Îţi garantez că nu vei regreta. Vei suferi cumplit, dar va merita fiecare rând.

Diabolica ( #1  Diabolic ) - S.J.Kincaid
The Empress ( #2  Diabolic ) - S. J. Kincaid
The Nemesis ( #3 Diabolic ) - S. J. Kincaid