Aripile tatălui - Teodora Matei

,,Indiferent ca vorbim despre primele ei creații literare, ori despre cele mai recente, există un element comun în tot ceea ce scrie Teodora Matei: o sensibilitate aparte strecurată în spatele cuvintelor.''
Lucian-Dragoș Bogdan
,,Un strop de bonomie aici, o pată de exuberanţă acolo, o dâră de încredere și speranță câteva pagini mai spre sfârșit. Poveștile Teodorei Matei sunt frumoase pentru ca în fiecare dintre ele o găsim pe ea însăși.''
Alexandru Lamba
,,O voce polifonică, dezvăluind noi tonuri cu fiecare carte scrisă, una dintre cele mai importante scriitoare ale generației sale.''
Michael Haulica

Recunosc, am fost puţin reticentă cu această carte. Niciodată nu am fost atrasă de carţile formate din mai multe povestiri, mai ales după experienţa neplăcută cu ,, Zile şi nopţi de vară" , dar aceasta a reuşit să mă surprindă într-un mod foarte plăcut. Au fost povestiri care mi-au plăcut foarte mult, dar au fost şi vreo două a căror esenţă nu m-a prins. ,, Aripile tatălui'' este formată din 7 povestiri carte îmbină fantasy-ul cu romance şi SF. Cred că lucrul care îmi place cel mai mult la Teodora Matei este modul în care reuşeşte să îmbine mai multe genuri , dar în acelaşi timp reuşind să păstreze viu interesul cititorului. Un alt lucru care m-a ademenit, a fost modul în care finalul deschis te lasă captiv în poveste şi modul în care stilul ei te face să simţi fiori pe şira spinării, deoarece majoritatea s-au îndreptat spre horror.

Al cincelea anotimp reprezintă punctul de deschidere al acestui volum. Mi-a plăcut povestea , având în prim plan un doctor care are nişte viziuni cu o femeie pe care nu o cunoaşte. Teodora Matei reuşeşte să insereze mesaje ascunse de-a lungul paginilor. Modul în care alternează realitatea cu fantezia este uşor  şi neobositor. M-am simţit ca o observatoare a întâmplărilor din această proză scurtă, iar finalul mi s-a părut uşor deschis, dar cu un farmec aparte.

Se temea să mai adoarmă.Pentru a doua noapte consecutiv , aceeaşi femeie îi bântuia visele. Îl speria de moarte când îl striga pe alt nume.

Aripile tatălui este a doua povestire şi cea de la care s-a preluat titlul cărţii . Ei bine, acesta a fost fantasy pur. Pe final, însă, am simţit puţin SF. În ea se prezintă o fiinţă supranaturală numită Călăuza. El călătoreşte pe planeta oamenilor cu scopul de a îndeplini dorinţele tatălui său, dar în final se confruntă cu un destin inevitabil. A fost o idee de care nu am mai dat prin cărţi , dar nu a fost aşa interesantă precum precedenta. Personal, m-au atras mai mult cele legate de ştiinţă.

Odată, un băiat mândru şi-a părăsit casa, fără să ştie încotro ori cu ce rost. A fost lăsat să creadă că avea o datorie faţă de tată. Numai că, dintre toţi cei plecaţi în acea călătorie, a fost singurul ales să-şi apere lumea .

Experiment a fost partea mea preferată , datorită modului antrenant în care a fost relatată. Mihaela Bunea, protagonista, este într-o luptă continuă dintre vis şi realitate. Dar ce se întâmplă atunci când visul preia controlul: te distruge sau te reface? Ei bine, eroina noastră vă poate răspunde la aceste întrebări. M-a atras modul în care se îmbina realitatea cu părţile tip jurnal din mintea pacientei şi modul devastator în care cititorul realizează adevăratul sens al acţiunilor.

Fără creier, inima n-ar şti ce să facă. Ar fi o maşinărie care ar funcţiona haotic.

Kowalski '67 a mers mai mult pe horor cu vibe-uri din American Horror Story. Ea prezintă o familie distrusă, aş spune eu. Genul acela în care părinţii stau împreună de dragul copilului. Protagonista se retrage la casa de la ţară pentru a găsi inspiraţie, ea fiind scriitoare. Dar în spatele acestei poveşti se ascunde ceva foarte întunecat. Unele descrieri au fost destul de brutale pentru mine, dar nu neg faptul că m-au ţinut în priză pe tot parcursul ei. Zic cu mâna pe inimă că nu am mai citit aşa ceva, o poveste cu un impact emoţional profund care îţi rămâne în inimă mult timp după ce o termini. Am rămas destul de ataşată de Kowalsi '67 mai mult datorită  firului narativ care a tras spre ocult .

Raze de lună , o frumoasă antologie de creaturi mistice , îl cucereşte pe cititor nu numai prin modul în care Teodora Matei construieşte personajele, ci şi relatarea în care lectorul se poate regăsi . Protagonista este doar o fată care doreşte să îşi depăşească condiţia, dar va fi oare suficient să îşi dorească? 

Frica de moarte are mirosul sângelui, al disperării paralizate; are culoarea pământie a razelor de lună când se frâng de copaci şi se reflectă în ochii sticloşi ai pădurii.

Leo şi Foxy mi-a frânt inima la propriu. O poveste atât de marcantă despre un băieţel cu un tată abuziv şi cu colegi care ar prefera mai repede să îl umilească, decât să îi fie prieteni, Leo şi Foxy are ca subiect principal mântuirea şi prietenia. Uneori găseşti sprijin în locuri neprevăzute. Şi , uneori, trebuie să îţi pui pe tine pantalonii de om mare şi să preiei frâiele vieţii tale. Aşa că  eşti gata, cititorule, să pătrunzi în această lume magică?

Teddy (nu, nu e despre un usuleţ de pluş), ultima , dar nu cea din urmă, este tot o poveste în care realitatea trece la fantasy într-un mod foarte subtil. Aceasta te cucereşte prin modul lejer în care este scrisă şi dă naştere unor întrebări care caută răspuns. Este oare posibil să se întâmple aşa ceva? Ce ar fi fost dacă...?

Aripile tatălui a fost o carte minunată şi vă recomand să nu vă luaţi după prejudecăţile tip ,,autorii de la noi nu scriu la fel precum cei din străinătate", pentru că o să regretaţi. Eu una abia aştept să mă reîntâlnesc cu stilul Teodorei Matei şi în alte volume, deoarece acesta şi-a pus amprenta pe mine. Scrisă cu delicateţe şi răbdare , vă recomand această cărticică pentru zilele ploioase de toamnă sau cele călduroase de vară.

Le mulţumesc celor de la Editura Tritonic pentru exemplarul oferit!
Cartea o găsiţi pe site-ul editurii , dar şi pe Libris , Librărie.net .